Excelența în educație a fost sărbătorită la UVT! Cei 12 elevi care au obținut media 10 la Bacalaureat au fost premiați de rector cu o diplomă onorifică și premii.
Festivitatea de premiere a excelenței a fost celebrată la Universitatea de Vest din Timișoara. Elevii de 10 din județul Timiș au fost felicitați de rectorul UVT, care le-a înmânat o diplomă celor 12 absolvenți pentru rezultatele obținute la examenul maturității, alături de alte premii. „Sunt foarte bucuros să vă pot felicita, dragi elevi de nota 10, din partea comunității academice a celei mai importante universități comprehensive din vestul României. Rezultatele voastre maxime de la Bacalaureat sunt demonstrația faptului că inteligența și talentul, alături de puterea de muncă și de ambiție sunt ingrediente ale succesului școlar în orice condiții, chiar și în perioade dificile, cum este cea de acum, de după pandemie. UVT vă invită să alegeți unul dintre cele 75 de programe de studii din ciclul de licență, pe care le propun cele 11 facultăți din componența universității noastre și vă oferim un amplu pachet de beneficii, pe care le meritați din plin. Noi am demonstrat de mulți ani că la UVT dascălii sunt alături de studenți, căutând împreună calea prin care studenții își pot împlini cea mai bună versiune a lor, la terminarea facultății, așa cum o spune și îndemnul sub care suntem cunoscuți în plan internațional: Become Your Best!”, a transmis Marilen Pirtea.
Inspectorul ISJ Timiș, Marin Popescu, i-a felicitat pe Adelina Camelia Tuță, Alessandra Georgiana Bădescu, Bianca Nicoleta Mănoiu, Nicola Claudia Ciortan, Andreea Alisia Popovici, Iudith Nichescu, Sergiu Ionuț Novac, Anda Floriana Subțire, Coralia Iordănescu, Antonia Laura Pup, Ana Cristina Lucescu și Gabriela Cristina Muntean pentru notele de 10 și a menționat că numărul elevilor cu nota maximă este mai mare față de cel de anul trecut în Timiș.
CITEȘTE ȘI: BACALAUREAT. Cum s-au prezentat județele Timiș și Caraș-Severin