Electrocutarea, exclusă ca variantă a morții tânărului Boby la ştrandul din Oțelu Roşu!

Nefericitul eveniment petrecut aseară nu a fost generat de vreun echipament defect, ci mai degrabă are cauze de natură medicală!

Decesul fulgerător al unui tânăr de 20 de ani venit să se răcorească aseară la ştrandul din zona de agrement Gura Jgheabului a aprins imediat imaginaţia unora dintre cei aflaţi la faţa locului, astfel că tragedia a fost pusă pe seama unui echipament defect care ar fi provocat electrocutarea. Mai mult decât atât, în poveştile acestora a apărut şi un al doilea tânăr electrocutat, care ar purta dovada pe unul din picioare, ars şi înnegrit. S-a produs o adevărată isterie, însă astăzi, de dimineaţă, lucrurile au început să se lămurească. De fapt, să fie exclusă varianta electrocutării. „Din informaţiile preliminare obţinute de la Spitalul Orăşenesc Oțelu Roşu şi din cercetările efectuate la faţa locului, se pare că tânărul nu a fost curentat. Cadavrul a fost depus la morgă şi medicul legist va efectua astăzi autopsia. Poliţia a audiat un martor ocular, dar nu prezenta urme de electrocutare şi nici nu a reclamat aşa ceva”, a explicat Ileana Popescu, de la IPJ Caraş-Severin.

Apele s-au liniştit în oraşul de pe Valea Bistrei după ce s-a aflat că decesul lui Boby a fost cauzat de cu totul şi cu totul altceva decât de o electrocutare. Drept dovadă, sute de oameni au venit şi astăzi la ştrandul de la Gura Jgheabului. „Copilul a venit pe bicicletă încintat de la Mal şi s-a aruncat direct în ştrand, fără să facă un duş, îmbrăcat. Era în blugi. Am văzut pe Facebook tot felul de prostii, că s-a electrocutat de la robot, că i s-a înnegrit altuia piciorul. În primul rând, robotul nu a fost în apă şi, chiar dacă ar fi fost, ăla e ultraprofesional, are tot felul de siguranţe. Sute de oameni au fost în ştrand, nimeni altcineva nu s-a curentat. Acolo există o pompă de recirculare a apei, dar nu era funcţională. Şi chiar dacă ar fi funcţionat, are siguranţă de control. La cel mai mic contact cu apa, sare siguranţa. Aşteptăm autopsia, acolo se va vedea clar ce s-a întâmplat. Nu e niciun ars la picior, e o prostie. Acela e un prieten de-al lui, au venit împreună. Nu a murit înecat, probabil a făcut stop cardiac, am înţeles că era şi epileptic. L-am scos imediat din apă, respira, avea puls, a deschis ochii. L-a luat salvarea, dar a murit la spital din ce am înţeles”, a precizat pentru expressdebanat.ro Ghiţă Albu, administratorul ştrandului.

Tragedia de aseară l-a marcat şi pe Ghiţă Albu, care a izbucnit în plâns la un moment dat. „Ştrandul funcţionează normal, au sunat oamenii să întrebe dacă e închis, dar au început să vină tot mai mulţi. Cei de la poliţie au sigilat alimentarea cu curent către bazin pentru a se înlătura orice suspiciune. Eu nu am nicio vină. Sunt familii întregi care au fost chiar lângă el şi pot confirma ceea ce spun eu”, a mai adăugat omul de afaceri.


Comments

  1. bobby says:

    Sau e BOBBY cu 2 de b, sau e BOBI cu un b? Boby nu e nici nume englezesc, nici românesc, este cel mult ţigănesc!

  2. XXXLUTZ says:

    Danii.. iar te-a lasat Ghita sa intri moka sa-ti faci dush si scrii minciuni.. a murit electrocutat.. nu mai o arde aiurea… lasa ca acus deschide marcel strandu si mergi si scri acolo articole la comanda… la parnaie cu ghita albuu!!!!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/