Educaţie pentru mediu! Școala Gimnazială Nr. 4 din Lugoj, acreditată ca Școală ECO

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Luna aprilie a adus o veste bună pentru Școala Gimnazială Nr. 4. Instituția a obținut acreditarea de Școală ECO.

Școlile care au participat în perioada aprilie-mai 2019 la competiția „Marea Voluntariadă Națională de Mediu a Școlarilor”, continuând modulele 2 și 3 ale proiectului în intervalul iunie 2019 – martie 2020, au fost acreditate în luna aprilie a anului în curs, obținând titlul de Școală ECO. Cele 21 unități de învățământ din diferite județe, printre care se numără și școala lugojeană, au primit acreditarea ca urmare a activității lor de educație pentru mediu adresată elevilor și a reducerii cu 5% cumulat a consumului de apă și electricitate la nivel de unitate. Acreditarea are o valabilitate de 12 luni și presupune continuarea organizării de inițiative de educație pentru mediu și de protejare a mediului și reducerii resurselor până la expirarea acreditării.

Pe parcursul competiției, Școala Gimnazială Nr. 4 din Lugoj a avut drept obiectiv principal să insufle elevilor grija pentru mediu, materializată prin reducerea resurselor folosite în cadrul instituției, cum ar fi apa, gazul ori electricitatea.

Muzeul TM

„Olimpiada mediului”, derulată în cadrul proiectului, a implicat un număr de 42.000 de elevi din 105 unități de învățământ, provenind din 22 județe. Elevii de toate vârstele au participat la 6.858 acțiuni legate de protejarea mediului şi au învăţat despre importanţa celor 3R – reduce, refoloseşte şi reciclează, au desfăşurat activităţi practice de colectare selectivă, au organizat ecologizări locale, au plantat copaci şi au descoperit feluri inovative de a refolosi deşeurile.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/