Gogule, ne-am dat dracu de tot. Cum, cu ce? Cu noul statut al elevilor. De fapt, cu proiectul pe care elevii l-au înaintat Ministerului Educației. Pentru mai multe drepturi, de parcă până acum n-au avut niciunul. Da, bă, din mintea lor au scos toate câte cer în proiect. Au văzut cum e pe la alții în lume și ce și-or zis: „bă, noi suntem mai proști decât finlandezii? La ăia de ce se poate și la noi nu? Doar pentru că ministra asta a educației este pupila lu’ prezident? S-o schimbe, dom’ le, dacă nu e capabilă să se adapteze vremurilor în care trăim, și să aducă pe una din Finlanda sau Elveția. De ce să nu se poată? Dacă la fotbal se transferă jucătorii și antrenorii, la Educație de ce nu s-ar putea?”
Auzi la ei, Gogule, se plâng că le e ghiozdanul prea greu de la atâtea cărți, caiete și penare. Că au prea multe ore la școală. Că nu-și mai văd capul de atâtea teme pentru acasă, din care cauză nu se mai pot odihni sau relaxa cu jocurile alea pe telefon. Gata cu discriminarea în școli între profesori și elevi. De azi înainte și unii și alții să intre în școală pe aceeași ușă, că, vorba aia, nu cred că o să se împungă sau să se mănâncă unii pe alții. Ce dacă e profesor? Unde scrie că elevul nu are aceleași drepturi ca și profu’ de mate sau română? Îți dai seama, Gogule, unde s-a ajuns, dacă cer ca temele, cumulat, să nu ocupe mai mult de o oră din timpul elevului de clasa primară, respectiv două ore, pentru elevul din gimnaziu sau liceu? Îți stă mintea-n loc, nu alta. Dacă e așa, la ce să mai meargă, bă, la școală? Doar să ardă gazul de pomană?
Asta ca asta, dar auzi ce pretenție la ei, mon cher: profu’, nu contează dacă e de mate ori de fizică, ar urma ca de acum înainte să le explice, la cererea părinților sau elevilor, notele pe care le-a dat la lucrările de control sau teză. Nu contează că părintele e un habarnist și nu va înțelege nimic din explicațiile alea, statutul e statut: justifică, don profesor de ce i-ai dat copilului meu nota aia, când puteai să-i dai una mai mare? Mâine, poimâine profu’ va sta în poziție de drepți la catedră și va trebui să ridice mâna, ca să i se permită să predea lecția.
Mai contează cine are dreptate într-o dispută pe marginea acestui statut? Eu zic că nu, că la câte reforme s-au făcut de-a lungul anilor în Educația românească, ce mai contează încă un experiment ca ăsta?