Poate înlocui primăria cu puşcăria

Marius Mocanu, primarul comunei Văliug, este aşteptat astăzi în faţa instanţei supreme pentru pronunţarea sentinţei definitive în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, el fiind prins în flagrant în timp ce a primit 3.000 de euro, sumă ce reprezenta un avans la o şpagă de două ori mai mare.

 

Edilul din Văliug şi-a recunoscut faptele înainte să fie prea târziu, iar asta l-a ajutat să ocupe şi astăzi, la un an de la comiterea faptei, fotoliul de primar. Tribunalul Caraş-Severin l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare, dar Mocanu a găsit mai multă clemenţă la Curtea de Apel Timişoara. Instanţa de apel a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi i-a permis acestuia să se întoarcă la Primărie.

Ultimul cuvânt îl are însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă recursul făcut de Ministerul Public. Dacă va fi condamnat la o pedeapsă cu executare, Marius Mocanu va spune adio Primăriei şi va fi condus în spatele gratiilor.

Comments

  1. valugean,cetatean roman says:

    Revoltator !
    Se intampla numai in Romania! Un condamnat la trei ani de inchisoare cu executare, pentru coruptie , reocupa locul de cetatean de onoare al comunei….;)
    Lipsesc cuvintele pentru a exprima indignarea, revolta, scarba…:((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/