Copiii, pe primul loc! Secția de neonatologie din Reșița are un nou ecograf pentru nou-născuți, obținut prin donații.
Medicul șef al Secției Neonatologie, Ramona Ganțolea, a transmis mulțumiri către Organizația Salvați Copiii România, președintelui său Gabriela Alexandrescu și filialei din Caraș-Severin reprezentată de Măriuța Simionescu, precum și doctorului Mihai Gafencu pentru sprijinul acordat. Părinții de nou-născuți pot fi mai liniștiți în cazurile în care este nevoie de investigații. Ecograful este un model de ultimă generație care permite evaluarea non-invazivă a copiilor cu patologie neurologică, abdominală și cardiacă.
Obținut de Salvați Copiii și apoi donat Spitalului Județean de Urgență Reșita, ecograful va fi de mare ajutor medicilor care lucrează în una dintre cele mai performante maternități de grad II din țară.
„În fața provocărilor și patologiilor tot mai diverse, obiectivul nostru este să menținem acest nivel de performanță, iar sprijinul constant acordat de Salvați Copiii România a fost și este esențial pentru Neonatologia de la Reșița. Astăzi, cu ajutorul dumneavoastră, încă un vis a devenit realitate”, a transmis medicul Ramona Ganțolea.