Echipele de fotbal din Reşiţa ,,promovează” şi ,,retrogradează” în fiecare zi!

Microbiştii s-ar putea să se fi bucurat mult prea devreme că vor vedea din nou în Valea Domanului meciuri de Liga a II-a.

Planul de revigorare a fotbalului reşiţean pare să fi fost dat peste cap de Cătălin Rufă, patronul echipei CSM Rm.Vâlcea. Anunţată ca iminentă la un moment dat, mutarea formaţiei vâlcene în Valea Domanului este acum foarte puţin probabilă. Rufă nu s-a mai simţit dorit în Zăvoi, acolo unde senatorul Dan Niţu ar fi trebuit să aducă Damila Măciuca, şi a anunţat că pleacă la Reşiţa. Primarul Mihai Stepanescu a dorit să speculeze la maximum această oportunitate şi i-a invitat la masa tratativelor pentru o strategie comună pe reprezentanţii celor trei echipe reşiţene, FCM, Gloria şi Muncitorul. Venirea lui Rufă şi a CSM-ului din Vâlcea la Reşiţa ar fi readus oraşul pe harta Ligii a II-a şi ar fi făcut posibilă ,,promovarea” Gloriei în Liga a III-a, în locul rosso-nerilor, alături de Muncitorul. Totul a fost dat însă peste cap din cauza unor datorii pe care le are clubul vâlcean. ,,Am fost de acord să plec şi să vină Damila, ca să fac pe plac majorităţii vâlcenilor. I-am propus domnului Niţu să preia datoriile la utilităţi şi astfel să vină în Zăvoi, iar eu să plec la Reşiţa. Domnul Niţu nu a mai dat niciun semn. Deci, eu cred că vom rămâne tot aşa, noi la Vâlcea şi Damila la Drăgăşani. Să fim serioşi, sunt cam 110.000 euro restanţi la utilităţi, banii aceştia îi poate scoate din bilete şi televizarea jocurilor”, a declarat patronul CSM-ului pentru liga2.ro.

Muncitorul fuzionează cu Lupacul!

Şefii cluburilor reşiţene s-au întâlnit ieri cu viceprimarul Crina pentru a face încă un pas spre o colaborare în trei. Cum semnalele de la Vâlcea nu au fost cele aşteptate, s-a ajuns la concluzia că e nevoie de o a treia întâlnire. Entuziasmul nu mai este însă acelaşi. Muncitorul a găsit deja soluţia prin care să continue în Liga a III-a. Voinţa Lupac nu s-a mai înscris în campionatul judeţean, toţi jucătorii ajungând sub comanda lui Viorel Lolea. ,,Mulţumim Primăriei Reşiţa pentru intenţiile bune pe care le are faţă de noi. Noi suntem deschişi la orice colaborare, pentru orice proiect care să ducă la revigorarea fotbalului reşiţean şi aşteptăm hotărârea domnului primar să vedem în ce fel ne poate sprijini şi pe noi. Am avut discuţii cu prietenii noştri de la Gloria, dar, din păcate, nu s-a concretizat nimic şi suntem în discuţii foarte avansate cu cei de la Lupac pentru a lega o colaborare”, a explicat Viorel Lolea.

Gloria, cel târziu la anul în Liga a III-a!

În Govândari nu e nicio tragedie dacă nu se concretizează acest proiect. „Vom mai avea o discuţie miercuri, dar Muncitorul a bătut palma cu Lupacul. Nouă nu ne mai rămâne decât să vedem ce putem face cu FCM-ul, în Liga a III-a. Au fost discuţii cu Muncitorul, dar ne-am împotmolit la bani. M-aş bucura să vină cei de la Vâlcea în Valea Domanului, pentru că atunci sigur vom evolua în Liga a III-a. Dacă nu, atunci noi ne ducem proiectul la bun sfârşit. Dacă Lupacul s-a angrenat în Liga a III-a, anul viitor pe vremea asta Gloria e campioană. Îmi era frică de Lupac din cauza maturităţii jucătorilor de acolo. Miercuri vom şti mai multe”, a spus Gabi Stănucă, preşedintele Gloriei.

Mai multe variante pentru Liga a II-a!

Cu jumătate de gură, Carol Gurgu mai speră la Liga a II-a. „Nu ştiu ce să zic, eu zic că lucrurile stau mai bine decât data trecută. Mai trebuie să ne întâlnim o dată sau de două ori, dar eu zic că a fost un pas mult mai mare decât data trecută. Cred că va fi o colaborare cum nu a mai fost în ultimul timp. Momentan, ei trebuie să-şi rezolve problemele la Vâlcea. Ar fi o prostie să zic ceva. Pentru Liga a II-a sunt mai multe variante. Cert este că săptămâna asta eu trebuie să mă apuc de muncă. Liga a treia este certă”, a declarat şeful din Valea Domanului pentru expressdebanat.ro.

CSM Rm.Vâlcea se va reuni mâine, în Zăvoi, în timp ce şefii cluburilor reşiţene şi-au dat întâlnire la primărie, pentru a cunoaşte situaţia exactă şi a vedea ce rămâne de făcut.

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    E clara situatia, tranzactia complet defavorabila cu valcenii a cazut! Acum, ca niciodata, echipele carasene si aici ma refer si la cea din Caransebes trebuie sa faca o strategie luand exemplul celor de la Motru, Tg. Jiu, Rovinari si Matasari care si-au propulsat colegii de judet in liga a II-a. Oare carasenii-s mai incapabili decat gorjenii?

  2. LuxPhotoFuchs says:

    De corectat fraza in care “Carol Gurgu mai spera la Liga a III-A“E vorba de LIGA A II-A! Daca actualul presedinte va rezolva un loc de liga a II-a, noul presedinte va fi decis de un meci de… box! In coltul rosu, Carol Gurgu, in coltul negru…..

  3. Guest says:

    Un fragment de la bucuria din vestiarul rossonerilor dupa victorie see you 3-1 impotriva celor de la CSM Ramnicu Valcea see you 3-1. In prim plan antrenorul Alexandru Pelici si cel inca simpatizat atunci, vicepresedintele Cristian Bobar.
    http://www.youtube.com/watch?v=3aWkwXGCU_c

  4. LuxPhotoFuchs says:

    Un fragment de la bucuria din vestiarul rossonerilor dupa victoria CU 3-1 impotriva celor de la CSM Ramnicu Valcea CU 3-1. In prim plan antrenorul Alexandru Pelici si cel inca simpatizat atunci, vicepresedintele Cristian Bobar.
    http://www.youtube.com/watch?v=3aWkwXGCU_c

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/