Universitatea de Vest din Timișoara a format un grup de voluntariat pentru suportul comunitar care se vor implica în susținerea celor aflați în dificultate și vor contribui la suportul activităților vitale din perioada stării de urgență. Grupul este format din studenți voluntari, cadre didactice și alți angajați ai UVT.
Una dintre primele activități pentru care studenții voluntari din UVT s-au pus la dispoziție este aceea de a prelua apelurile de semnalare a cazurilor sociale din Timișoara, mai ales a celor care îi privesc pe vârstnicii de peste 65 de ani. După cum s-a anunțat public, Guvernul a luat hotărârea de a adopta o decizie de urgență prin care este complet interzisă circulația în spațiul public pentru cei de peste 65 de ani.
Acest context va face să devină foarte solicitat serviciul Primăriei Timișoara, prin care se preiau telefonic (la numărul 0356.981) apelurile privind cazuri sociale și persoane cu vârste peste 65 de ani, fiind vizați timișorenii complet izolați din cauza restricțiilor instituite în fața pericolelor epidemiologice.
UVT a răspuns și apelului venit din partea Direcției de Sănătate Publică a județului Timiș, pentru a completa efortul de administrare a miilor de documente sosite la DSP Timiș din punctele de trecere a frontierei de vest, completate de cetățenii români care au intrat în ultimele zile în țară, veniți din spații naționale cunoscute ca zone de risc epidemiologic ridicat.
Astfel, voluntarii de la UVT au participat la trierea și sortarea pe județe a documentelor completate la intrarea în țară a celor ce s-au repatriat, astfel că mii de documente, importante pentru anchetele epidemiologice ce vor urma imediat, au ajuns mai rapid la Direcțiile de Sănătate Publică din peste 20 de județe, spre care au declarat că se îndreaptă cei care au trecut prin punctele vamale.