Echipa filmului „De ce eu?”, inspirat de cazul Panait, vine la Cinema Dacia

Filmul inspirat de povestea tragică a procurorului Cristian Panait, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea o proiecție specială la Cinema Dacia din Reșița mâine seară, de la 18.00, în prezența regizorului Tudor Giurgiu și a unora dintre actori.

Aceștia vor răspunde întrebărilor publicului la final. Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de la casa de bilete a Cinema Dacia, în ziua evenimentului, începând cu ora 9.00. „De ce eu?” va rula la Cinema Dacia începând din 28 martie. A avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin și rulează în cinematografele din România din 27 februarie. Filmul a fost văzut până în prezent de peste 45.000 de spectatori în țară. Recent, a câștigat Premiul Uniunii Criticilor de Film din Bulgaria pentru cel mai bun film din Balkan Competition, la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sofia.

În paralel cu filmul a fost lansată și campania „Singur împotriva tuturor”, inițiată de echipa „De ce eu?”, Expert Forum (EFOR) și HotNews.ro. Este un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către șefi de instituții, politicieni sau magistrați împotriva celor mulți care lucrează în sistem, fie el public sau privat.

Pe Hotnews.ro, dar și pe deceeu@hotnews.ro sunt așteptate povești ale unor oameni care au avut curajul să înfrunte instituții, să demaște ilegalități și abuzuri, să schimbe legi. Totodată, zeci de studenți ai facultăților de Drept din București, Iași, Cluj, Constanța s-au alăturat campaniei #EuSuntPanait.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/