Echipă completă! Marius Savu este noul reprezentant al USR în Consiliul Local Lugoj

marius savu

După demisia din Consiliul Local a lui Paul Sebastian David, care s-a mutat cu serviciul în străinătate, a fost validat ca viitor consilier următorul de pe lista USR votată la alegerile din 27 septembrie 2020.

Noul consilier este Marius Savu. Lucrează în domeniul privat, ca director al magazinului Altex din Lugoj, are 47 de ani, este căsătorit și are o fiică în vârstă de 16 ani. El va depune jurământul în viitoarea ședință de consiliu.

„L-am felicitat personal. Este alegerea firească, fiind următorul pe lista partidului. A acceptat și vă spun sincer că mă bucură faptul că este din nou activ în cadrul partidului”, spune dr. Erwin Floroni, președintele USR Lugoj, formațiune politică ce deține trei posturi în cadrul Consiliului Local municipal.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ceea ce-l privește pe Marius Savu, acesta spune că va pune interesul cetățeanului pe prim plan. „Evident că în Consiliu voi fi în slujba cetățeanului, pentru că suntem cu toții lugojeni și ne dorim să facem cât mai multe pentru oraș. Să văd ce voi găsi acolo, pentru că, din ce am constatat, sunt tot felul de clinciuri. Eu consider că cetățeanul trebuie reprezentat în primul rând și apoi partidul, pentru că voturile care ne-au adus aici de la cetățeni au venit”, spune Savu.

Odată cu venirea sa, Consiliul Local s-a reîntregit în formula inițială rezultată după alegeri, de 19 consilieri.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/