(E) Valeria Schelean și-a luat angajamentul față de cărășeni: PNL schimbă radical viitorul Parlament!

Deputatul PNL Valeria Schelean, cel mai activ parlamentar din Caraș-Severin în actualul mandat, răspunde dorinței cărășenilor de a avea parlamentari activi și cu respect față de lege.

Reforma Parlamentului este una dintre temele care îi preocupă pe cărășeni în această campanie electorală. Pe lângă subiectele obișnuite precum majorarea salariilor și a pensiilor și crearea de locuri de muncă bine plătite, oamenii sunt preocupați de felul în care sunt reprezentați în cea mai importantă instituție a democrației noastre.

Ei văd ceea ce, din păcate, a devenit o realitate greu de contestat, dar nu imposibil de schimbat. Unele partide nu-și selectează cu atenție candidații și așa ajung în Parlament oameni care nu au ce căuta acolo, unii dintre ei având nu doar pregătire profesională îndoielnică, ci și probleme cu legea. Nu există cu adevărat sancțiuni pentru parlamentarii care nu-și fac datoria, așa că mulți, interesați doar de propriul interes, uită cu lunile să mai vină la Parlament. Această lipsă de disciplină și de responsabilitate este una dintre principalele cauze pentru care Parlamentul este printre cele mai puțin apreciate instituții de către români. În plus, traseismul politic modifică rezultatul alegerilor și arată cum unii nu dau doi bani pe votul oamenilor.

Că se întâmplă pe o stradă din Reșița sau pe o uliță de comună, oamenii își pun întrebări despre ce fac cu adevărat parlamentarii pentru ei. PNL este primul partid care a înțeles că, înainte ca alegătorii să se uite la proiecte și idei, integritatea, seriozitatea și încrederea sunt primele care ies în evidență. Iată de ce este atât de important ca partidele să vină cu propuneri pentru a crește încrederea cetățenilor în Parlament.

După ce a ales să dea credit profesioniștilor care nu au mai făcut politică și după ce a aplicat la sânge criteriile de integritate, PNL propune schimbări radicale în viitorul Parlament. Scopul este ca parlamentarii să îi servească pe cei care i-au ales și să existe mecanisme prin care să fie trași la răspundere pentru orice abatere.

Ca deputat aflat la primul mandat, având în spate o meserie și o carieră, am avut multe surprize neplăcute în Parlament în ultimii patru ani: voturi secrete împotriva justiției, voturi fraudate, lipsă totală de transparență și populism în prag de alegeri. Ca membru al Comisiei juridice, știu că avem mecanisme legislative pentru a pedepsi nemunca și iresponsabilitatea. Planul PNL pentru recredibilizarea Parlamentului este o garanție pe care noi, liberalii, o oferim alegătorilor că instituția nr. 1 a democrației românești va începe să funcționeze din decembrie în avantajul lor și că le va lua în considerare opiniile, afirmă Valeria Schelean, care și-a luat angajamentul în fața cărășenilor că PNL va susține adoptarea urgentă a acestor reforme.

 

voteaza pozitia

Vă prezentăm în continuare cele 9 reforme esențiale susținute de liberali pentru reformarea activității viitorului Parlament.

1. Schimbarea programului de lucru, astfel încât parlamentarii să lucreze câte o săptămână în Plen, o săptămână în comisii și o săptămână în teritoriu.

2. Prezența parlamentarilor să fie confirmată atât la începutul, cât și la finalul zilei de lucru. Prezența va fi făcută doar pe baza cartelei de vot, inclusiv în zilele de comisii.

3. PNL propune ca transmiterea cartelei către altă persoană pentru a confirma prezența parlamentarului în sediul Parlamentului, votul electronic la 2 cartele, semnăturile în numele altei persoane, lăsarea cartelei de vot în aparat la părăsirea sălii de ședință, precum și alte acțiuni de natură a duce la îndeplinirea/neîndeplinirea cvorumului vor fi sacționate cu suspendarea parlamentarului pentru trei luni.

4. Folosind modelul de remunerare a europarlamentarilor în funcție de prezență, indemnizația de bază se va reduce la o treime din cuantumul actual, iar indemnizația lunară de ședință se va suplimenta cu cele două treimi rămase.

5. PNL propune eliminarea votului secret în situaţia cererilor justiţiei, precum și exprimarea votului doar prin sistemul de vot electronic sau prin apel nominal. PNL propune desființarea votului prin ridicarea de mână.

6. Potrivit proiectului de reformă al PNL, solicitările de începere a urmăririi penale sau reținerii referitoare la membri ai Parlamentului trebuie să primească un răspuns în maxim 48 de ore de la înregistrare.

7. PNL propune interzicerea votului pentru proiecte de acte normative ori documente conexe (rapoarte/amendamente) dacă acestea nu sunt publicate în prealabil pe portalul legislativ al Parlamentului, cu respectarea termenelor regulamentare de consultare de minimum 3 zile.

8. Vrem ca toate ședințele comisiilor și plenului să fie transmise în sistem live-streaming pe site-ul Parlamentului. Neîndeplinirea acestui criteriu atrage nulitatea deciziilor.

9. PNL propune ca parlamentarii să fie obligați să-și deschidă cel puțin un cabinet parlamentar, în circumscripția în care au fost aleși, în termen de cel mult 2 luni de zile de la preluarea mandatului. Fiecare deputat și senator trebuie să fie obligat să facă publice pe pagina personală de internet găzduită de site-ul Camerei Deputaților sau Senat datele de contact (birou parlamentar, număr de telefon, adresă de e-mail). Nerespectarea acestei condiții se sancționează cu amendă, echivalentul indemnizației de bază pentru 2 luni de zile până la conformarea parlamentarului. Parlamentarul este obligat ca, săptămânal, să desfășoare audiențe cu cetățenii într-un interval orar prestabilit și prezentat public la biroul parlamentar și pe pagina sa electronică.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/