Deputatul Valeria Schelean a reacționat dur la adresa fostului premier al României, Victor Ponta, cel care a efectuat două vizite de lucru în Caraș-Severin în această săptămână.
„Am luat act cu surprindere de faptul că fostul Prim-Ministru al României, dl Victor Ponta, a descins în Oțelu Roșu și s-a comportat de parcă i-ar fi păsat cu adevărat de oamenii de pe Valea Bistrei.
Vreau doar să reamintesc că în timpul mandatului său de Prim-Ministru, combinatul de la Oțelu Roșu a avut de suferit în condițiile în care activitatea a încetat încă din luna noiembrie 2012, iar salariații au fost disponibilizați în perioada mai-iulie 2013. De atunci a început drama pentru aproximativ 500 de familii din Oțelu Roșu, familii pentru care Prim-Ministrul României de atunci, dl Victor Ponta, nu a ridicat un deget niciodată.
Când Mechel România a început să tragă frâna de mână, a început cu întreprinderile din Câmpia Turzii și Târgoviște. Acești peste o mie de oameni au fost norocoși că au beneficiat de atenția și de sprijinul lui Victor Ponta, căci Guvernul său a cerut, în decembrie 2012, un ajutor de la Comisia Europeană în valoare de 3,5 milioane de euro din Fondul European pentru Ajustare la Globalizare, bani care au ajuns în 2014 la muncitorii disponibilizați din Câmpia Turzii și în Târgoviște.
Deși ne așteptam ca Victor Ponta și Guvernul PSD să trateze cu aceeași măsură muncitorii din aceeași companie, pentru cei din Oțelu Roșu nu s-au depus aceleași eforturi. În calitate de parlamentar de Caraș-Severin am adresat atunci mai multe întrebări și interpelări lui Victor Ponta și miniștrilor Cabinetului Ponta. Am primit ca răspuns fie tăcere, fie generalități, dar nicio soluție concretă.
I-am solicitat atunci lui Victor Ponta, în mod public, să întreprindă toate măsurile necesare pentru ca şi muncitorii de la Oţelu Roşu să poată beneficia de resurse din Fondul European de Ajustare la Globalizare. Victor Ponta nu a făcut nimic cât timp a condus Guvernul României și acum vine în Oțelu Roșu, mănâncă pâinea și sarea oțelarilor și se dă preocupat de soarta oamenilor.
Unde ați fost vreme de 4 ani în timp ce erați Prim-Ministru al României, dle Victor Ponta? Știți cât de mult ar fi însemnat pentru Oțelu Roșu banii din Fondul European de Ajustare la Globalizare? Între 2012-2016 nici nu v-a păsat prin ce trec oamenii din Oțelu Roșu, iar acum plângeți de grija lor. Asta înseamnă să fii ipocrit!”, conchide Valeria Schelean.