(E) Luminița Jivan – 280 de proiecte implementate, sute de milioane de euro investite în Caraș-Severin!

Luminița Jivan, a treia propunere a PSD Caraș-Severin pentru Camera Deputaților, a preferat mai mereu discreția, astfel că opinia publică nu a cunoscut niciodată faptul că atragerea a sute de milioane de euro în Caraș-Severin i se datorează în mare măsură! Indiferent de culoarea politică a primarilor sau de funcțiile deținute pe rând în Prefectură, Ministerul Dezvoltării sau Consiliul Județean, Luminița Jivan a avut de fiecare dată un rol determinant în aprobarea a nu mai puțin de 280 de proiecte de dezvoltare!

 

E tânără, e frumoasă, se pregătește să devină mamă pentru a doua oară și a făcut performanță oriunde a lucrat. A intrat în sistemul bancar în anul 2000, a lucrat la HVB, Banca pentru Locuințe, la Alpha Bank, apoi la Bancpost și BCR. La Bancpost Caransebeș a fost director, iar mai apoi a acceptat o funcție de director în surcursala județeană BCR din Reșița. A petrecut în mediul bancar aproximativ 9 ani, după care a intrat în administrația publică, fiind convinsă de prefectul Silviu Hurduzeu că merită să accepte o nouă provocare. „21 ianuarie 2013 a fost prima mea zi în Prefectură. După doar câteva luni am început să facem o analiză a județului, să vedem exact ce există în județ și ce nu. Am început să chemăm primarii la discuții și am văzut deficiențele pe fiecare comunitate în parte. Am început să citim legislația, să vedem exact care erau axele de finanțare, pe fonduri europene și fonduri guvernamentale. Județul Caraș-Severin, deși e un județ mare ca și întindere, are conunități mici, care nu se încadrau pentru accesarea de fonduri europene. Ne-am orientat atunci direct spre fonduri guvernamentale, prin diferite ministere, fonduri accesate prin PNDL, prin Compania Națională de Investiții și Agenția Fondului de Mediu. După ce am făcut analiza județului, am văzut că, din 2006 până în 2013, erau, pe fonduri guvernamentale, doar vreo șase proiecte. Am constatat că situația este dezastruoasă. Adică se lucrase ceva, dar nu se decontase mare lucru, s-au făcut contracte, dar nu era execuție”, își amintește Luminița Jivan.

Toate proiectele intrate în impas la acea vreme au fost deblocate, în sensul că Luminița Jivan a reușit să schimbe linia de finanțare profitând de Ordonanța 28. Nu s-a mulțumit cu atât, ci a mers mai departe. „După ce s-au finalizat, ne-am întrebat dacă ar trebui să rămânem aici sau ar trebui să facem mai mult pentru județ. Am găsit axe de finanțare, am început să avem ședințe cu primarii și așa au început să curgă proiectele. Fiecare primar s-a dus acasă, a discutat cu consilierii locali să vadă care sunt necesitățile și apoi au făcut solicitări către noi, către Prefectură. De ce Prefectura și nu Consiliul Județean?! Foarte simplu. Prefectura este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Ministerul s-a îndreptat și el către noi. Într-adevăr, înainte le gestiona Consiliul Județean, însă o neimplicare totală a Consiliului Județean a dus la situația asta. Și atunci Ministerul ne-a predat nouă problema accesării fondurilor”, spune candidata PSD Caraș-Severin pentru un loc în Camera Deputaților.

Modul în care s-a implicat în activitățile Prefecturii și accesarea atâtor proiecte pentru localitățile din Caraș-Severin au recomandat-o pentru Ministerul Dezvoltării, în care a lucrat timp de opt luni, ca director de cabinet al ministrului. „Aceste opt luni înseamnă foarte multă administrație publică învățată la perfecție. Am lucrat cu oameni foarte competenți, Liviu Dragnea, Camelia Coporan, pe partea de fonduri europene, sau Daniel Friptu. Am învățat foarte multe de la acești oameni, după ce m-am întors de acolo am știut cum să aplic totul și ce înseamnă administrația. Și administrația publică nu e deloc ușoară, mai ales pe partea de monitorizare și de urmărire a proiectelor, de implementare la urma urmei, pentru că rolul nostru este să îi îndrumăm pe primari cum să își facă proiectele, cum să respecte legea pe anumite segmente, până la partea de promovare”, a afirmat Luminița Jivan.

Odată cu preluarea șefiei Consiliului Județean Caraș-Severin de către Silviu Hurduzeu, Luminița Jivan s-a întors acasă, ca director de Cabinet, postură din care continuă să lucreze cu fiecare primar în parte pentru accesarea de proiecte. De la începutul lui 2013 până în prezent, Luminița Jivan a avut un rol determinant în aprobarea a 280 de proiecte. 70% dintre ele sunt deja implementate și restul de 30% sunt în execuție, spre final. Cele 280 de proiecte totalizează sute de milioane de euro. Cu astfel de performanțe obținute în administrația publică, Luminița Jivan este omul cel mai potrivit pentru a reprezenta interesele cărășenilor în Parlamentul României!

Luminita Jivan

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/