E deja ridicol! Sistemul de sănătate din Caraș-Severin, bătaia de joc a ministrului Tătaru și a Partidului Național Liberal!

untitled design set 970x90 px

Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin e condusă din nou de Dan Miloș, omul pe care ministrul Sănătății îl schimbase cu colegul său de partid, Romeo Dumitrescu! Miloș a revenit în funcție din 15 mai, de capul lui, fără acordul nimănui! Cel puțin așa rezultă din documentele semnate de Nelu Tătaru!

PNL l-a schimbat politic pe social-democratul Dan Miloș pe motiv că nu ar fi în stare să comunice la standardele impuse de Grupul de Comunicare Strategică. Standardele au însemnat gafe zilnice, de nivelul unor repetenți de clasa a doua. Dar asta e deja o altă discuție.

Miloș a fost înlocuit cu doctorul Romeo Dumitrescu, cel care s-a făcut remarcat în cel puțin două rânduri. Când a fost dat afară aproape în șuturi din spitalul din Caransebeș și când i-a etichetat pe cei mai mulți dintre carantinații de la Herculane drept prostituate și foști pușcăriași. Imediat ce incompetentul Guvern Orban a lăsat România în haos, nefiind în stare să lege starea de alertă de starea de urgență, care a încetat la 15 mai, Miloș a revenit de drept la șefia instituției. A apărut însă un alt ordin al ministrului Nelu Tătaru, prin care mandatul lui Dumitrescu se prelungea cu 45 de zile. Doctorul Dumitrescu cântă în timpul liber, dar nu o face și când i se cere de la partid. Nu de fiecare dată, cel puțin. Astfel, a ajuns să-și dea demisia.

publicitate ziar expresb 1000x100

Își intră din nou în scenă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta semnează Ordinul 721/18.05.2020 privind încetarea raporturilor de serviciu și reluarea activității a lui Dan Miloș ca director al DSP Caraș-Severin. „Astfel, începând cu data de 15.05.2020, odată cu încetarea stării de urgență, Dan Miloș revine în calitate de director executiv”, ne informează Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin. Cu alte cuvinte, ministrul Tătaru numește directorul DSP în 18, el începându-și activitatea cu trei zile mai devreme. În 15! De capul lui, Dan Miloș ar fi preluat conducerea instituției! Ridicol e puțin spus. E scandalos ce face acest ministru Tătaru. Dar ce pretenții să ai când în farmacia soției sale se vindeau în vârful pandemiei măști la prețuri nesimțite și, ce să vezi, fără a se elibera bon fiscal?! România normală, într-adevăr!

Foto: G4media

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/