E cea mai bună din lume! Reșițeanca Diana Franț, aur la Campionatul Mondial de lupte pe plajă!

Participarea la Campionatul Mondial de lupte pe plajă de la Fazana, din Croația, i-a adus reșițencei Diana Franț o binemeritată medalie de aur.

Cea mai bună sportivă a județului Caraș-Severin în anul 2015 a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, după ce și-a învins toate adversarele din competiția mondială de lupte pe plajă din Croația. Diana Franț este legitimată la Clubul Sportiv Municipal Reșița, fiind eleva antrenorului emerit Adrian Dacica.

Diana Franț a concurat la categoria +70 kg și și-a dominat clar adversarele, apărându-și titlul cucerit anul trecut, la Mondialele de la Mangalia. Rezultatul obținut de Diana a plasat România pe locul al treilea pe națiuni la lupte feminine, după Grecia și Slovenia.

Soțul său, Andrei Franț, a concurat la categoria 90 kg, având de înfruntat adversari dificili. Învins în primul tur de un sportiv iranian, care a ajuns până în finala categoriei, reșițeanul a intrat în recalificări, unde a obținut două victorii, în fața unui luptător din Norvegia și a unuia din Ungaria. Calificat în finala mică, pentru medalia de bronz, Andrei Franț a cedat în fața unui reprezentant al Greciei, deși cu zece secunde înainte de final avea avantaj. „Am fost foarte aproape de medalia de bronz, de a-mi egala performanța de anul trecut, dar o greșeală m-a costat medalia”, ne-a spus Andrei Franț.

În privința lui Vlad Caraș, fost campion mondial de lupte pe plajă atât la juniori, cât și la seniori, acesta a avut de înfruntat adversari cu aproape 30 kg mai grei, cedând în drumul spre medalii.

La Campionatul Mondial de lupte pe plajă din Croația au participat sportivi din 15 țări de pe patru continente.

Foto: Federația Română de Lupte

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/