Durere expusă fără paravan. Ultimii supraviețuitori de etnie romă ai Holocaustului își spun povestea în fața tinerelor generații

„Putem să iertăm, dar nu vom uita niciodată! Libertate! Rezist!” – drama fără margini, din spatele cuvintelor! Securea morții naziste a lovit fără milă viața a milioane de oameni a căror vină a fost aceea doar de a se fi născut sub semnul nedreptății.

Ziua de 30 iulie a reprezentat o lecție de viață pentru sute de tineri romi, din 30 de țări ale lumii, veniți în Polonia, mai exact în orașul Cracovia, acolo unde se comemorează, în aceste zile, 75 de ani de la Genocidul Romilor. Dacă pe parcursul primei zile tinerii au luat contact, poate unii pentru prima dată, cu istoria Holocaustului, au interacționat unii cu alții, seara a fost primul punct sensibil cu adevărat, pentru că cei prezenți au avut șansa de a asculta povestea a trei supraviețuitori, de a-i îmbrățișa și de a lăsa lacrimile să spună tot.

Raymond Gureme, Cristina Ghil și Ivan Bilashchenko, trei eroi ai regimului nazist, trei supraviețuitori din lagărele morții și-au expus simplu, curat și emoționant întreaga poveste a vieții, o poveste care i-a marcat pentru totdeauna, dar care a pătruns adânc și în sufletele ascultătorilor. Sunt povești repetate de sute de ori, dar care de fiecare dată, sub lama ascuțită a sensibilității, au avut un impact emoțional major chiar și asupra noilor generații care nu a cunoscut frica, foametea sau teroarea morții încă din fragedă copilărie.

Anii care s-au cernut peste Raymond Gurême și drama din lagăr, nu i-au răpit vitalitatea. Sub privirea unor ochi albaștri care pot spune că au văzut tot se poate citi cu ușurință o poveste de neimaginat pentru mulți. Omul curajos, cel care a evadat de 12 ori își spune povestea :

„Aveam 15 ani când a început cel de-al Doilea Război Mondial. Mergeam la cinema cu un grup de prieteni. Se întâmpla în Normandia, 4 octombrie 1940. Aceea a fost ziua în care am fost arestat de poliția franceză. Nu nemții au fost cei care ne-au arestat, ci colaboratorii francezi. Am fost duși într-o fabrică părăsită, eram eu, mama, tata și fratele. Acolo am stat până în 27 noiembrie, când într-o zi ni s-a spus să ne luăm lucrurile. Ne-au pus în vagoane și am fost duși lângă Paris, într-un campus plin de bărăci părăsite. Am plecat la 7 dimineața și am ajuns la 9 seara. Un an am rezistat în mizeria, foametea, frigul și frica înaintea morții ce trebuia să urmeze. Am reușit să evadez dar am fost prins din nou, iar povestea se repetă de 12 ori. Părinții mei, în schimb, au rezistat acolo timp de trei ani până la sfârșitul anilor 1943”. 

Raymond Gurême, omul de 94 de ani, sănătos tun, care a reușit să păcălească moartea de 12 ori, a trăit după război o viață normală pentru unii, dar în care orice gest al său a fost o monedă întoarsă a sistemului care i-a traumatizat familia. Drept urmare, din fier vechi și-a construit o casă, și-a cumpărat cai și a crescut 15 copii – 8 băieți și 7 fete. „Dacă mă întrebați de nepoți și strănepoți am pierdut numărul la 30. Am călătorit mult, dar pentru copii am renunțat la această pasiune și m-am așezat la casa mea care se află chiar lângă locul în care am fost închiși. Chiar și după 75 de ani de la marele genocid încă există rasism în Franța și de multe ori copiii mei s-au temut să-și dezvăluie identitatea” .

Cei peste 500 de tineri sosiți în Polonia vor fi în data de 31 iulie față în față cu istoria. „Munca te va elibera”  este îndemnul care îi va întâmpina la intrarea în lagărul de la Auschwitz, cel pe care îl vor vizita. Participanții vor trăi momente greu încărcate emoțional și în lagărul de la Birkenau.

Rămâneți pe Express de Banat pentru a afla cum decurg evenimentele din Polonia, dar și poveștile altor supraviețuitori din lagărele groazei. Detalii puteți găsi și la următoarele adrese:

https://web.facebook.com/DikhHeNaBister

https://www.facebook.com/events

https://www.instagram.com/Dikh_He_Na_Bister

https://www.youtube.com/channel/UCmMUmNyE3BtkU8J0Fs6s7OA

http://www.ternype.eu

CITEȘTE ȘI: Amintiri ale groazei din lagărele naziste. O lecție de viață pentru tineri din toată lumea

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/