După zece ani petrecuți în Germania, un reșițean s-a întors în țară pentru a-și deschide o afacere

Nu e acesta singurul motiv pentru care Ștefan Enuică și soția sa, Florina Livia, au decis să revină acasă.

E adevărat că și-au dorit o schimbare pentru binele tuturor, dar au făcut-o în special pentru fetița lor de nouă ani, voind să încerce o altă viață, ca ea să crească lângă bunici și familia extinsă, pentru a-i dezvolta sentimentul de apartenență, „să știe că este iubită de familia ei”.

Ștefan Enuică a plecat în Germania în 2015, stabilindu-se la Duisburg. Nu știa limba germană, dar i s-a ivit o oportunitate de neratat, un loc de muncă într-un depozit de sortare al companiei Amazon, aflat în Krefeld. A urmat cursuri intensive, împărțindu-și ziua între muncă și ore de germană. „Am lucrat acolo mai bine de șase ani, pornind de la bază, până am ajuns la vârf, adică am coordonat și condus o echipă de 15 oameni. La un moment dat s-a instalat rutina, activitatea repetitivă, simțind că mă plafonez și nu mai pot să mă dezvolt în nicio direcție. Am vrut să fac o schimbare, mai mult că mă atrăgea și programul flexibil.

Între timp, am terminat și a doua facultate, cea de Asistență Socială (eu fiind absolvent de Administrație Publică), iar în ultimii patru ani în Germania am activat ca asistent social în colaborare cu Protecția Copilului din Duisburg. Eram în faza de echivalare a studiilor, diploma obținută la Universitatea «Babeș-Bolyai» fiind foarte valoroasă și apreciată, mi-a permis să lucrez ca asistent social în acest domeniu care îmi oferea în fiecare zi câte o nouă provocare. M-am ocupat doar de familii de români, majoritatea romi proveniți din toată țara. În plus în centrul nostru aveam de două sau de trei ori pe săptămână, activități de supraveghere a copiilor, îi învățam să scrie, să citească, îi ajutam la lecții, încercam să accelerăm procesul lor de integrare. Aveam foarte mulți copii de diferite vârste, dar și copii cu probleme medicale care nu cunoșteau limba germană, nu puteau să comunice, le era foarte limitată adaptarea la noua viață, în noua țară. Mergeam cu ei la medic, îi însoțeam la diferite terapii, îi consiliam pentru diverse probleme care trebuiau rezolvate. Mereu mă loveam de lucruri noi a căror soluție o găseam fie la colegii cu mai multă experiență, fie la instituții abilitate sau pur și simplu căutam pe internet, iar pe altele le învățam din mers. Mi-a plăcut mereu să construiesc.”

Dorința reîntoarcerii

Reșițeanul mărturisește că gândul revenirii l-a avut mereu, fiind convins că poate lua viața de la început în România, mai ales că în acest sens avea și susținerea soției. Nu știa exact când, doar dorința mărturisită exista mocnit și mai era prezent și dorul de părinți, de cei apropiați. Era nevoie doar de o scânteie care să declanșeze decizia.

„S-au suprapus mai multe motive. În primul rând pentru că am simțit discriminarea și comportamentul abuziv transmis asupra noastră, a străinilor. Noi românii suntem văzuți ca persoane provenind din Lumea a treia. Și nu e plăcut deloc. Da, sistemul medical mi-a salvat viața, dar societatea germană în sine și evenimentele de la locul de muncă mi-au oferit doar stres pe care nu l-am mai putut suporta. Cel mai tare m-au supărat șicanele din partea firmei germane angajatoare, care îmi cerea să aplic reguli stricte pentru motive minore ale căror consecințe însemnau preluarea de către autorități a copiilor din familii și darea lor în plasament, doar pentru motivul că aceștia absentau câteodată de la școală. Lipsa de flexibilitate, de înțelegere a relației părinte-copil, lipsa de empatie, m-au făcut să îmi schimb opinia și să reflectez. Erau cazuri de copii care nu aveau ce mânca, sau alții care dormeau pe jos, pe saltele și mișunau gândacii pe ei. Am găsit mereu soluții pentru remedierea acestor neajunsuri. Lucram cu familii de români săraci, de la țară, care aveau nevoi maxime de integrare. Nu cunoșteau limba, nu aveau locuință și nici bani. Numeroase familii mă considerau un salvator. Da, e adevărat că majoritatea erau cazuri sociale, familii care nu munceau și se complăceau în a primi ajutoare de la statul german. Dar asta e altă poveste…Așa că am zis, hai să încercăm o revenire în România, mai ales că ne lovise și dorul. În noaptea intrării în țară, cu emoție am pozat și borna, așa ca amintire! 

Am dorit să închid un capitol din viață și să încep unul nou, acasă. Străinătatea este grea și nu oricine poate să se adapteze, dar sunt convins că oricât de greu ar fi în țară, dacă ești serios și ești muncitor, poți să te dezvolți, să îți faci viața frumoasă și aici. În trei luni după ce ne-am hotărât, în toamna trecută am revenit. Mergem cu Dumnezeu înainte, doar el știe ce este mai bine pentru noi, pentru mine și familia mea.”

Speranțe noi, gânduri de reușită acasă în România

„Am fost descurajați de către toți cei apropiați dar și de prieteni, atunci când am anunțat că vrem să ne întoarcem. Toți ne sfătuiau să rămânem în Germania. Eu nu știu dacă ne va fi mai bine sau nu, dar dacă nu am fi încercat, nu aveam de unde să știm cum e. Germania nu își mută locul, de bine de rău limba o vorbim cu toții, soția mea are dublă cetățenie. Am zis că dacă nu ne place și nu ne adaptăm, plecăm înapoi. Dar, după aproape un an, pot spune că am făcut cea mai bună alegere. Fiica noastră a înflorit, de-a dreptul.

La început a fost vehementă și a susținut că nu se mută din Germania, țara în care s-a născut și unde îi sunt prietenii și colegii de școală. Ea este un caracter mai special, modestă, introvertită și mai puțin comunicativă. Îi place foarte mult să citească. În clasa pregătitoare era cu mult înaintea altora, avea parcurse peste 20 de cărți pentru copii. În Germania, dacă mergeam în parc și întâlneam copii, (din cauza multiculturalismului) fiecare copil se juca singur, vorbea cu părinții pe limba lui. Erau niște bariere invizibile. Pe când aici, e cu totul altceva, e deschisă și prietenoasă. Am circulat mult, am colecționat amintiri. Fetița mea are deja peste 20 de țări vizitate. ”

Antreprenor în mediul românesc

Având în vedere faptul că îl pasionează bijuteriile (nu doar simpla comercializare ci și producerea lor), în prezent Ștefan Enuică studiază la București, gemologie (o ramură a mineralogiei). Se specializează în prelucrarea diamantelor, a pietrelor prețioase și a gemelor organice prețioase rare și dispărute. „Sunt autodidact, îmi place foarte mult să citesc despre acest subiect, să mă informez din mai multe surse, să lucrez pentru mine. Am ajuns la concluzia că oricât de bun sau oricât de dedicat ai fi unei firme, oricând poți fi înlocuit, oricând poți pleca fără să ți se recunoască niciun merit. Așa că, voi deschide propriul meu punct de lucru, un magazin franciză cu duble funcțiuni, amanet și producere de bijuterii din metale prețioase. Deocamdată ne-am stabilit la Iași, orașul de baștină al soției, acolo unde fiica noastră a și început școala. Urmează să ne decidem ce căi vom urma, dacă e cazul să ne relocăm.”

Povestea de față e încă o dovadă a puterii infinite de adaptare a oamenilor care demonstrează că atunci când vrei cu adevărat, reușești și că doar cerul e limita. Curiozitatea, dorința de aventură, de cunoaștere și de nou, l-au determinat pe Ștefan Enuică să renunțe, după 12 ani în colectiv, la postul său în echipa Radio Reșița, acolo unde lucra ca tehnician de emisie. După care a renunțat să mai fie și antreprenor la Timișoara. Însă alegerile i-au fost răsplătite, fiindcă în Germania și-a întâlnit jumătatea, și-a întemeiat o familie și a adunat deja, până la această vârstă, o experiență de viață de spus nepoților. Și povestea continuă…

 

 

• Tweet
• Pin It