După un debut întârziat, șantierul campusului de la Reșița se pune în mișcare

santier campus dual resita

Pe șantierul viitorului campus dual integrat din zona Mociur, lucrările încep să prindă contur, după un debut întârziat. Proiectul, dedicat elevilor înscriși în programe de învățământ dual, are ca termen de finalizare luna august 2026, iar municipalitatea este hotărâtă să respecte acest calendar ambițios.

Primarul Reșiței a anunțat că echipele de execuție sunt atent supravegheate de reprezentanții primăriei, pentru a preveni eventuale întârzieri și pentru a găsi împreună soluții eficiente în derularea fiecărei etape de lucru.

Lucrările avansează, iar noi monitorizăm îndeaproape fiecare etapă pentru a ne încadra cât mai aproape de termenul foarte strâns de finalizare al acestei investiții. Echipa de pe șantier și colegii mei din primărie caută constant soluții pentru a accelera realizarea acestui obiectiv, esențial pentru modul în care orașul nostru se va dezvolta în viitor”, a precizat primarul Ioan Popa.

În ceea ce privește stadiul actual al lucrărilor, la Corpul C1, care va găzdui laboratoare și săli de curs, s-a încheiat etapa de elevații, iar echipa de instalatori a început deja montajul instalațiilor tehnologice. Începând de luni, 20 octombrie, va fi demarată cofrarea și turnarea stâlpilor, pas important în consolidarea structurii de rezistență, informează reprezentanții Primăriei Reșița.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

La corpul C2, căminul destinat elevilor și studenților, tot de luni vor fi efectuate probele de teren. Dacă rezultatele obținute vor fi conforme, marți va începe turnarea plăcii de egalizare, urmând apoi montarea armăturilor metalice, care se află deja la fața locului

În paralel, la Corpul C3, unde va funcționa cantina și vor fi amenajate spațiile comune, se continuă lucrările de excavare. În funcție de datele obținute în urma testărilor de la C2, ritmul lucrărilor va fi intensificat prin suplimentarea echipamentelor de lucru, urmând ca două excavatoare să opereze simultan pentru a accelera pregătirea terenului.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/