După retragerea lui Orza, Partidul Republican anunţă că în câteva zile va desemna un nou candidat. ,,Va fi o surpriză mare, un om de care are nevoie Timişoara”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Adrian Orza a anunţat că renunţă la a mai candida pentru funcţia de primar al Timişoarei. Acesta a invocat, printre altele, lipsa unei „coaliţii închegate administrativ”. Acesta ar fi urmat să fie susţinut într-o alianţă administrativă de către Partidul Republican.

În condiţiile în care Adrian Orza s-a retras, Partidul Republican a rămas fără candidat la Primăria Timişoarei. Nu pentru mult timp, asigură deputatul Marian Cucşa, secretar general al Partidului Republican şi preşedintele filialei Timiş. Acesta spune că în câteva zile va face public numele candidatului şi că va fi o surpriză de proporţii.

„Avem câteva nume în analiză. În această săptămână vom desemna candidatul. Va fi o surpriză mare, un om de care are nevoie Timişoara. Suntem în procesul de selectare, pentru că avem câteva persoane. Pe noi ne interesează echipa, iar candidatul va fi împreună cu o echipă foarte puternică de consilieri. Un lucru este sigur, nu vom face alianţe cu nimeni nici pe Timişoara, nici la nivel de judeţ.”, a afirmat Marian Cucşa pentru Express de Banat.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

În ceea ce priveşte opţiunea lui Adrian Orza de a se retrage din cursa pentru funcţia de primar al Timişoarei, Cucşa a declarat: „Nu vreau să comentez foarte mult opţiunea. Îl pot înţelege că şi-a dorit o alianţă administrativă largă, dar nu s-a realizat. Cred că e o pierdere pentru Timişoara faptul că s-a retras din cursa pentru funcţia de primar, dar este alegerea lui”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/