CJ Timiș licitează modernizarea drumului spre Arad

dj691 timisoara arad

Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 691, de la nodul de descărcare de pe autostrada A1, de la Giarmata, până la limita cu județul Arad.

Potrivit caietului de sarcini, drumul nu va fi lărgit. Va rămâne cu o singură bandă pe sens și va fi reablitat pe toată lungimea de aproape 30 de kilometri.

Se va realiza un sens giratoriu, stații de autobuz, parcări cu dotări minime, se vo moderniza și 2 treceri la nivel cu calea ferată de pe linia Timișoara Est – Radna.

Pe DJ691 se vor amplasa 2 platforme de cântărire auto pentru cântarul mobil și se va reface cea existentă. Se va instala iluminat stradal și se vor face reparații la două poduri. Contractul are o valoare de 85,5 milioane de lei fără TVA și nu cuprinde contravaloarea cheltuielilor diverse și neprevăzute.

În septembrie, consilierii județeni au reaprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului. De asemenea, CJT a înaintat spre finanțare din fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021 – 2027, modernizarea DJ 691, sector nod de descărcare A1 – limită județ Arad.

Firmele interesate de modernizarea drumului pot depune oferte până în 27 noiembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/