După 50 de ani, actrița Lelia Columb a revenit acasă, la Reșița

Cea mai mare parte a timpului a locuit în Canada, dar dorința de a fi aproape de rădăcini, de locurile natale, a determinat-o să ia decizia cea mare.

Așa că, într-o bună zi a împachetat câteva obiecte mai importante, fotografii și amintiri, și a pornit în călătoria care se voia a închide parcă cercul. De aici a plecat, aici a revenit…

Recent, pe doamna Lelia Columb am avut privilegiul de a o întâlni la Reșița, în locuința sa cochetă, într-o ambianță distinsă și plăcută tocmai bună pentru depănat amintiri. Ele sunt multe și scot la iveală povești fascinante pornind de la alegeri în viață, profesie în general, artă, creație, educație, dedicare, reinventare și reașezare, în mod special.

Și-a sărbătorit cei 83 de ani împliniți, acasă, în orașul care i-a fost casă în anii tinereții, atunci când urca pe scena teatrului reșițean și nu numai. A fost actriță la Teatrul de Revistă din București și se află printre alte nume mari care au dat viață unor personaje din Teatrul Național Radiofonic. În primul an după absolvirea liceului, în 1959, a avut câteva interpretări și la Teatrul German din Timișoara.

Vorbim despre cum e să-ți pui sufletul în business, asta după ce ți-ai reconfigurat traseul profesional. Fiindcă plecarea în America de Nord a însemnat o altă viață, departe de luminile rampei. „Eu toate joburile pe care le-am avut în Canada, le-am privit ca pe un rol nou. Și urmam acel cod profesional și profesionist al preocupărilor respective. Asta m-a  ajutat foarte mult. Acolo, actoria ca profesie, a fost departe de mine, deși doar în Canada am fost premiată pentru asta. Este vorba despre participarea la un festival de teatru pentru amatori.”

  De ce a ales teatru?

„Am crescut într-un mediu artistic, într-o familie de intelectuali prin excelență. Bunicul meu era medicul șef al județului. Bunica mea a fost fiica unuia dintre fondatorii Teatrului de la Oravița, Elia Trăilă, cel care l-a primit pe Mihai Eminescu atunci când a venit cu trupa lui de teatru, la Oravița. Mama mă ducea de mică să văd filme la cinematograf, (pe vremea aceea erau doar sovietice, chinezești și mai apoi indiene).

Am prins gustul pentru artă, pentru teatru, dar până la urmă, examenul la facultate l-am dat la filologie, la Iași, la română-franceză, unde am și fost admisă. Am făcut pasul acesta sub presiunea autoritare a mamei, dar mi-am dat seama din primul an că eu nu vreau să devin profesoară. Așa că, m-am pregătit și am dat la teatru. Am intrat la clasa profesorului Ion Finteșteanu și am avut-o asistentă pe Sanda Manu. Am absolvit în anul 1964.”

Debutul pe scena Teatrului din Reșița a însemnat piesa „Don Carlos”, urmat de „Steaua fără nume” cu Nuni Anestin. În perioada anilor 1965-1980 a dat viață la aproape 30 de roluri și mărturisește că a avut parte de succes alături de bunii săi prieteni, artiștii Stela Popescu și Mircea Crișan.

Încă din timpul studenției, doamna Lelia Columb a devenit soția apreciatului actor, Colea Răutu. „Mie îmi plăcea lumea lui, fiindcă era o lume veselă, cu simț al umorului, mai puțin restrictivă. O lume boemă. A fost cel mai lung mariaj al meu, de aproape 10 ani. Ne-am despărțit din cauza geloziei lui.”

  Decizia plecării în Canada

„Către sfârșitul anilor ‘70, au început să se simtă tot mai mult efectele regimului totalitarist. Conta «originea sănătoasă» și carnetul roșu de partid. Atmosfera ajunsese insuportabilă la teatru pentru cei care gândeau, care sufereau din cauza unei politici autoritare, din cauza cenzurii. Mă gândeam doar la viitorul fiului meu. Mă gândeam că eu mă pot adapta, pentru că am trecut prin lecțiile date de viață, dar el nu! Așa încât, cu prima ocazie când am putut să plec cu teatrul pentru o reprezentație în Serbia, la Vârșeț, nu m-am mai întors. Am ales libertatea. Am stat întâi într-un camp de refugiați în Italia, pe urmă am plecat în Canada. O țară foarte frumoasă, interesantă și exotică într-un fel foarte civilizat, unde multiculturalismul este de la sine înțeles”.

 Fire energică, hotărâtă, Lelia Columb mărturisește că nu i-a fost teamă să facă pasul cel mare, să fugă din țară singură, la 39 de ani. „În filozofia mea de viață spun că omul este o entitate unică și contribuția educației, a mediului ambiant, a profesiei sau ocupației pe care și-o alege, a prietenilor pe care îi are, societatea în care se învârte, preocupările pe care le are, sunt lucrurile care contează și formează omul de la o anumită vârstă.”

Povestea continuă și aflăm că de la actorie la management în domeniul imobiliar, nu a fost decât un pas. Timp de 20 de ani, în Canada, actrița reșițeancă s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă administrarea unui imobil de locuințe cu peste 30 de apartamente oferite spre închiriere. Acest lucru a presupus o cunoaștere amănunțită de la dotări, întreținere, reparații capitale, până la închirieri și ofertare către beneficiari. Șirul surprizelor pe care viața i le-a scos în cale, nu se oprește aici. A mai locuit din motive profesionale în Venezuela, la ceva distanță de Caracas, după care a revenit în Quebec.

Cât privește întoarcerea în România, decizia poate fi inclusă la capitolul readaptare: „am zis hai să încerc, că până la urmă, mă pot duce oricând înapoi în Canada, că doar nu îmi pierd cetățenia. M-a surprins când am venit la Reșița, orașul curat, cu trotuare curate, faptul că oamenii sunt mult mai politicoși, mult mai cizelați. Se vede că s-au schimbat generațiile. Am găsit aici o atmosferă caldă și știu că mă pot baza pe prieteniile de altă dată, foști colegi și cunoscuți, pe familia fratelui meu! Sunt încă în perioada de adaptare, când am nevoie să îmi personalizez locul.”

 

• Tweet
• Pin It