Dunca: Nu suntem nebuni! Facem un spital pe care îl vom folosi cel puțin 30 de ani!

Liberalii vor avea majoritate în viitoarea ședință de Consiliu Județean, vor aproba un credit de aproape 40 de milioane de lei și vor plăti cofinanțarea spitalului modular, asigură Romeo Dunca!

Opoziția din Consiliul Județean Caraș-Severin a criticat în termeni duri investițiile pe care președintele Dunca vrea să le facă din bani publici, cu ajutorul voturilor consilierilor PNL. La ședința de la finele lunii trecute, doi dintre liberali au absentat, astfel că aleșii PSD, Pro România și PMP au putut respinge propunerile președintelui. „Suntem nebuni?!”, a întrebat atunci Ioan Crina, social-democratul arătându-se stupefiat de faptul că Romeo Dunca insistă pentru amenajarea unui spital modular de 57 de locuri pentru care Uniunea Europeană acordă aproape 3 milioane de euro, iar Consiliul Județean trebuie să pună vreo 6. Bani pe care șeful CJ propune să-i împrumute din bancă.

„I-am explicat de atâtea ori că nu este un spital modular oarecare. Noi ne-am folosit de acest titlu de spital modular. De fapt, este o construcție, nu este compusă din containere cu un termen de garanție limitat și care să fie folosit doar pe perioada de COVID, ci este o construcție metalică pe fundație de beton, din panouri sandwich, care are înăuntru o organizare și o dotare suficientă și obligatorie pentru a putea să funcționeze ca și spital de boli infecțioase după ce această pandemie de COVID va trece. Deci e vorba de un spital pe care îl vom folosi timp de cel puțin 30 de ani ca spital de boli infecțioase și care ne dă posibilitatea ca spitalul județean nou să nu mai conțină această secție. Prin urmare, el a fost dimensionat mai mic și a reușit să încapă pe suprafața de teren pe care o aveam disponibilă.”, a spus Romeo Dunca legat de acest subiect care continuă să genereze discuții contradictorii și îngrijorare.

Președintele CJ a ținut să închidă definitiv și subiectul renunțării la finanțarea europeană obținută de administrația Hurduzeu pentru anveloparea termică și modernizarea Spitalului Județean de Urgență Reșița cu cele trei staționare ale sale. „Mă bucur foarte mult că am fost inspirat și am renunțat la anvelopare pentru că anveloparea ar fi trebuit să fie începută deja, situație în care noi nu am fi avut banii necesari pentru cheltuielile neeligibile. Ordonanța cu actualizarea proiectului a venit undeva în septembrie, gândiți-vă cam ce progres am fi avut pe lucrare dacă am fi început în august lucrarea la cele trei staționare și cam care era ponderea creșterilor vizavi de cei 35 de milioane de lei nerambursabili. Astăzi pot să spun că situația ne convine foarte mult sigur.”, a explicat președintele Dunca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/