Dunca mai pierde o dată în fața Alinei Stancovici! Instanța o repune în funcția de manager al spitalului din Reșița

stancovici alina

Tribunalul Caraș-Severin a anulat astăzi încă o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, prin care Alina Stancovici își pierdea funcția de conducere în Spitalul Județean de Urgență Reșița.

Soluția de astăzi a Tribunalului Caraș-Severin este o adevărată lovitură de teatru. La doar câteva zeci de minute de la numirea în funcția de manager interimar a doctorului Cosmin Librimir, instanța de judecată o repune practic în drepturi pe Alina Stancovici, demisă prin dispoziția lui Romeo Dunca, în mai anul trecut.

Dacă Alina Stancovici nu a reușit să convingă în sala de judecată în momentul în care a cerut suspendarea dispozițiilor președintelui CJ, pe fondul cauzei, aceasta a prezentat probe care au condus la o sentință favorabilă acesteia.

Admite în parte acţiunea precizată de reclamanta Stancovici Simona-Alina-Zora, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele Consiliului Judeţean Caras-Severin şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Dispune anularea Dispoziţiei nr. 329/26.05.2023, emisă de Președintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi a Hotărârii Consiliului de Administrație a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa nr. 8/28.04.2023. Dispune obligarea pârâților la plata drepturilor salariale ale reclamantei pe perioada revocării acesteia”, se arată în minuta Tribunalului Caraș-Severin, emisă în urmă cu câteva minute.

Decizia de astăzi nu este definitivă, este supusă căilor de atac, însă este executorie. Ceea ce înseamnă că, cel puțin teoretic, Alina Stancovici își poate reintra deja în drepturi. Mai rămâne să-și și dorească acest lucru!.

Rămâi pe Express de Banat, revenim cu amănunte!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/