Dunca jubilează: A câștigat procesul cu angajații Direcției de Drumuri Județene. Hotărârea este definitivă!

23 de angajați ai Direcției de Drumuri Județene au pierdut definitiv procesul prin care încercau să își mențină posturile. Asta după ce Romeo Dunca le-a pus gând rău. 

Curtea de Apel Timișoara, secția Contencios Administrativ și Fiscal, a judecat recursul formulat de recurenţii-pârâţi Consiliul Județean Caraș-Severin și președintele acestuia, Romeo Dunca, împotriva Sentinţei civile nr. 21/22.01.2021 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. 2352/115/2020, în contradictoriu cu un număr de 23 intimaţi-reclamanţi, angajați ai Direcției de Drumuri Județene.

Cei 23 de angajați au dat în judecată instituția și pe Romeo Dunca, întrucât la sfârșitul anului trecut aceștia și-au pierdut locurile de muncă în urma aprobării noii organigrame. Practic, aceștia spuneau că prin gestul făcut, Dunca nu urmărea decât să desființeze DDJ pe care o considera o povară pentru bugetul Consiliului Județean, fără să-l intereseze soarta oamenilor.

Cauza s-a judecat la Reșița și Tribunalul le-a dat câștig de cauză persoanelor disponibilizate, însă, la recurs, în ciuda tuturor așteptărilor, instanța Curții de Apel Timișoara a casat sentința atacată și, rejudecând cauza, a respins în întregime cererea reclamanților.

În aceeași situație se află și un angajat al Consiliului Județean Caraș-Severin, care solicitase Tribunalului suspendarea executării actului administrativ emis de Consiliul Județean Caraș-Severin.

Soluția Curții de Apel Timișoara este definitivă. Trebuie spus însă că soluția de astăzi a Curții de Apel Timișoara se referă la suspendarea executării actului administrativ prin care angajații fuseseră concediați. Pe rolul instanțelor se află un alt dosar, în care se cere anularea deciziilor de concediere. După soluționarea acestuia se va stabili dacă au fost legale sau nu concedierile din Consiliul Județean.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/