Dunca împrumută 11 milioane de euro! Altfel, zăpada de pe cea mai lungă pârtie din România se topește!

romeo dunca imprumuta 11 milioane de euro ca sa salveze domeniul turistic semenic

Consiliul Județean Caraș-Severin e obligat să facă rost de 11 milioane de euro! În caz contrar, se pierd 30 de milioane de la Ministerul Turismului și, odată cu ele, se ratează proiectul „Domeniul Turistic Semenic”!

Romeo Dunca a tratat cu amatorism problema împrumutului necesar continuării proiectului prin care se urmărește dezvoltarea zonei turistice Semenic – Văliug – Crivaia, astfel că discuțiile s-au amânat pentru o ședință ulterioară. Fiind vorba despre un proiect atât de important, dar și despre o sumă mare de bani pe care administrația județeană nu o are, ci intenționează să o împrumute, președintele CJ ar fi trebuit să vină cu temele făcute în ședința de plen. Iar în prealabil să le fi explicat tuturor consilierilor județeni care sunt planurile, astfel încât nimeni să nu aibă motiv să mai deschidă gura și să ridice mâna „pentru”. Nici măcar unul ca Ioan Crina, care e atent la orice și speculează fiecare eroare pentru a-l taxa pe președinte.

Concret, Romeo Dunca a propus aleșilor județeni aprobarea achiziționării unor servicii de consultanță în vederea întocmirii unui caiet de sarcini necesar pentru contractarea unui împrumut bancar în valoare de 55.000.000 lei, aproximativ 11 milioane de euro, pentru proiectul „Dezvoltarea Domeniului Turistic Semenic”. Numai că, pentru orice sumă de bani pusă în discuție, inițiatorul proiectului trebuie să indice clar câteva lucruri: cât e aceasta, de unde se iau banii respectivi, ei nefiind bugetați la începutul anului, și, concret, ce se achiziționează cu ei. Lucru pe care președintele Dunca nu l-a făcut. Avantajele pe care le-ar aduce investiția din Semenic, pe care acesta le-a prezentat în ședință, n-au putut schimba nimic.

„Ne sunt necesari 11 milioane de euro pentru finanțarea părții neeligibile de care e nevoie pentru ca proiectul Semenic realmente să poată fi înfăptuit. E o sumă mare, dar important e că putem aduce celelalte 30 de milioane de euro care au fost puse la dispoziția județului, a Reșiței, de către Guvern. Putem aduce acești bani în județ și, după 15 ani, acest proiect se poate înfăptui. Proiectul nu e nici al lui Nelu Popa, nici al Reșiței, e un proiect al județului, al tuturor turiștilor care vor ajunge acolo și e un proiect care va genera sume importante de bani. Va fi ceva deosebit, toată dotarea va fi la ultima modă a tehnicii. Chiar dacă sezonul de schi nu va fi lung, avem activitățile de vară, care aduc cam 40 la sută din venit. Veniturile județului vor fi foarte mari. 10.000 de locuri de cazare e un target minimal, asta înseamnă o intrare de 200 de milioane de euro”, a dezvăluit șeful CJ cât de profitabilă e afacerea.

Ioan Crina, liderul opoziției, a replicat imediat: „O luați pe arătură, ne cereți un mandat în alb să faceți o cheltuială pentru achiziția unor servicii. Toți vrem să se implementeze proiectul, dar cum să ne cereți un mandat alb? Nu sumă, nu de unde, nu până când. Ne jucăm cum am făcut-o 4 ani! Ați dus instituția în derizoriu, delegând orice proiect important Primăriei Reșița. Am spus de la început că Primăria nu poate face asta. E complicat acum, iar să luăm noi un credit pentru o investiție derulată de Primăria Reșița nu cred că se poate! Ne opunem doar la prostiile astea pe care le faceți zi de zi, nu investiției. Noi nu ne opunem dezvoltării județului, ci prostiilor pe care le faceți!”

Romeo Dunca a insistat: „Dacă luăm acest credit, proiectul se face. Reșița nu poate accesa un astfel de credit și dacă nu se găsesc acești bani, acești 11 milioane de euro, banii de la Guvern nu mai ajung aici!” Fără rezultat însă. Opoziția i-a sugerat să facă lucrurile ca la carte și l-a asigurat că nu va slaloma nimeni, mai exact, că nu se va opune nimeni proiectului montan.

„Mai pierdem o lună să înțelegem dacă se dorește sau nu ajutorul ăsta pentru proiectul Semenic. Acolo licitația este făcută. Mi se pare o lipsă de respect față de efortul făcut de Reșița. Consiliul Județean nu s-a prea omorât cu proiectul ăsta, deși ne umflăm mușchii. Consiliul Județean a făcut mai nimic. Nelu Popa s-a luptat și Ministerul a aprobat această finanțare de 30 de milioane de euro.”, a concluzionat Romeo Dunca, nu înainte de a mulțumi public PSD-ului pentru direcționarea celor 30 de milioane de euro spre Semenic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/