Dunca, file de poveste!

De la o vreme încoace, Romeo Dunca tace și face. Nu știu ce face, cu ce își bate capul la lucru, dacă are sau nu somn noaptea. E treaba lui, cert e că tace. Cine nu-l cunoaște, ar crede că a obosit de la atâtea lupte, certuri, scandaluri, procese. Pe dracu, unul ca Romi nu se satură niciodată de așa ceva. Dimpotrivă, chestiile astea îl îndârjesc și-l fac și mai puternic

Tace de când a apărut în primul episod din Dunca Asfaltatoru’. Bine, îmbrăcat aiurea, departe de pretențiile publicului, dar asta contează mai puțin. A sperat să ajungă vedetă ca Arnold în Terminator, promițându-ne un serial la fel de lung și interesant precum ăla american: „Tânăr și neliniștit.”. Mai mult agitat, decât neliniștit. A filmat câteva episoade, cu câteva drumuri peticite, apoi a postat un promo pe Facebook, după care producătorul serialului și-a dat repede seama că nu există rating. Că dacă ar exista, lumea n-ar mai cere să scoată pozele de pe pagina sa, până nu se face de râs personajul principal. Văd că sunt tot acolo, motiv de miștocăreală urbană, așa cum a fost duminică după-amiază în „giratoriul” de la Intim, unde, într-un final, oamenii au pus mână de la mână și au făcut munca PORR-ului, astupând gropile din asfalt. Apropos de gropi, puiucule nu te-ai săturat să facă toți bășcălie de tine? Să-i auzi scandând: „Dunca asfaltatorul?”

Revenind la producător. Bă, Romi, cam are dreptate ’mnealui. Te-ai dus acolo să te pozezi, nicidecum să te vedem în acțiune. Că asta-i place cinefilului, nu să stai ca popândăul atent la pozarul care face fotografii cu telefonul. Ia să fi pus mâna pe lopată, să fi întins asfaltul, alta ar fi fost audiența. „Uite, bă, la Romică al nostru cât e de harnic.”, ar fi zis toți la unison. Ți-ar fi crescut cota pe piață. Poate ajungeai să dai probe și în Las Fierbinți, că tot te-ai pozat cu Firicel. Și ce cronică ți-ar fi tras Dani Stanciu a doua zi în Express de Banat. Mamă, mamă! Bine, are cine să te facă frumos, deștept, harnic și priceput în toate, însă una e să apari în ziarele de casă și alta într-un ziar serios și credibil, cum e ăsta a lu’ Stanciu. Adevărul e că tu te-ai dus doar pentru câteva like-uri. Că fie vorba între noi, Romi, doar ai tăi mai pun botu’ la cele câteva lopeți de asfalt aruncate din basculă. Ai tăi care îți mulțumesc din suflet (ordin de la partid, cum altfel), dar și din ăștia sunt tot mai puțini. Restul, îți cântă ca la galeria lu’ Metalu condusă de Marcel Gușcă: „Ole, ole, Romi Dunca lasă-ne!”

UPDATE: Pfff! M-am înșelat din nou. Oare a câta oară? Romi s-a apucat din nou de scris și de postat. Dacă o ține tot așa, până la vară scoate o carte. Tot despre spital, Stancovici și Stanciu. Bravos, puiucule!


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/