Dunca duce Caraș-Severinul pe un drum bun! „Mai bine puțin, dar bun, decât mult și prost!”

dunca romeo cj

Pentru mulți, chiar și dintre cei care l-au votat, e deocamdată o mare dezamăgire, dar Romeo Dunca este în realitate garanția dezvoltării Caraș-Severinului, asigură senatorul Marcel Vela.

Liberalii cărășeni au venit în septembrie 2020 la conducerea administrației județene cărășene după ce au promis o serie de investiții spectaculoase, care să îmbunătățească semnificativ nivelul de trai în Banatul Montan. Din angajamentele luate atunci, puține sunt certitudine astăzi. Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, admite că ritmul dezvoltării nu e foarte alert, dar spune că viitorul arată bine în planurile lui Romeo Dunca. „Programul politic «Dezvoltăm Caraș-Severinul» este în derulare. Nu am stabilit un grafic, potrivit căruia în primul an să facem atât, în al doilea atât și așa mai departe. Sunt foarte multe variabile, ținând cont și de situația pandemică, și de realitatea de după septembrie 2020, mă refer la ceea ce s-a găsit pe masă în Consiliul Județean. Puteam găsi lucruri bune, perfecte, funcționabile. Variabile sunt și cu echipa din Consiliul Județean, care putea să fie unită, sau una care să boicoteze. În plus, în august – septembrie, PNL era singur la guvernare și din decembrie până în martie au fost mai multe guverne, a fost instabilitate politică. Nu puteam preconiza un calendar anual sau lunar.”, a explicat senatorul liberal la Expres Live.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cărășenii sunt invitați să nu-și piardă speranța, ci să fie răbdători cu un Romeo Dunca lipsit de experiență în administrația publică, dar plin de succes în mediul de afaceri, succes pe care acum e gata să-l aibă în calitate de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. „Dorința de a dezvolta Caraș-Severinul există în Consiliul Județean. Chiar se întâmplă acest lucru. Ce face echipa de la CJ?! Ca și investiție, ca și proiect, ca și viziune, ca și perspectivă de dezvoltare a județului există acest nou, această inițiativă de a face ceva nou. Un administrator public poate să gestioneze ceea ce are pe masă, să nu deranjeze pe nimeni. Romeo Dunca a venit însă cu idei noi. Într-un an și cinci luni, Caraș-Severinul e pe un drum bun. Lucrările care s-au făcut în infrastructură sunt de calitate, nu mai sunt cârpeli în toamnă care săreau în primăvara următoare și când se decontau nu se mai știa ce se plătește pe la acest Consiliu Județean. Ce s-a făcut e de calitate. Mai bine puțin, dar bun, decât mult și prost!”, a mai comentat Vela.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/