Dumitru Rujan: Nu contest activitatea primarului Borcean, dar se poate mai mult la Caransebeș

rujan dumitru (22)

Deputatul liberal și-a asumat candidatura la Primăria Caransebeș convins că locuitorii municipiului merită mai mult.

Biroul Politic Județean al Filialei PNL Caraș-Severin l-a desemnat, la finalul săptămânii trecute, pe Dumitru Rujan, candidat al partidului la funcția de primar al municipiului Caransebeș. La acel moment, parlamentarul cărășean preciza că are susținerea colegilor liberali și că își dorește ca aceasta să vină și din partea cetățenilor, căci numai prin votul acestora va putea face mai multe pentru Caransebeș.

La trei zile de la acest anunț, Dumitru Rujan explică, într-o postare pe Facebook, motivele care au stat la baza deciziei de a-și asuma candidatura la Primăria Caransebeș.

De ce candidez la Primăria Caransebeș? Este întrebarea care îmi este adresată continuu de vineri încoace. Răspunsul este simplu: vreau să schimb ceva. Nu vreau să câștig niște alegeri pentru vreun orgoliu, vreau să realizez mai multe lucruri bune pentru Caransebeș. Nu contest activitatea lui Felix Borcean, îi apreciez lucrurile bune făcute, dar consider că se poate mai mult, că municipiul merită mai mult”, spune deputatul cărășean.

În aceeași postare, Dumitru Rujan le răspunde și celor care s-au întrebat cum a ajuns acesta parlamentar, dar și ce afaceri are în Caransebeș.

Mi se reproșează mereu că am terase în centrul municipiului. Este o afacere legală. Asigur locuri de muncă, plătesc taxe și impozite, muncesc. Am muncit mereu din tinerețe și voi munci. La primărie merg nu ca să mă îmbogățesc, ci ca să muncesc și să las ceva în urma mea, să rămân în istoria Caransebeșului ca un om care a contribuit la evoluția acestui oraș. Nu sunt vreun milionar, dar am bani suficienți care să îmi permită să îmi păstrez integritatea. Așa că banul public nu este o tentație pentru mine. Cum am ajuns parlamentar? Este o altă întrebare care îi frământă pe unii. Am ajuns prin votul caransebeșenilor, al cărășenilor. Și mereu le mulțumesc celor care mi-au dat această șansă. A fost șansa mea. Dar consider că a fost și șansa zecilor de primari pe care i-am sprijinit ori de câte ori au venit la București și mi-au cerut asta. Am făcut bine oricui mi-a cerut. Sigur că se puteau face mai multe, dar sunt mândru de mandatul meu”, spune Dumitru Rujan.

Legat de studiile sale, parlamentarul cărășean spune că nu a absolvit universități de top, dar educția pe care o are îi va permite mereu să dialogheze cu oameni din toate categoriile sociale.

Multă lume este frământată de școlile mele. Nu am studii la Sorbona sau la Oxford. Dar studiile mele sunt trecute în CV. Nu ies acum să mă laud cu niște diplome. Însă pot să mă laud cu faptul că educația mea se bazează pe bun simț, respect și omenie. Lucruri care îmi vor permite în viața asta, pe orice funcție aș fi, deci și din cea de primar, să dialoghez și să dau mâna cu orice demnitar, cu orice om de afaceri, cu oamenii simpli în primul rând. Pentru mine omul simplu contează cel mai mult”, subliniază Rujan.

În finalul pledoariei, parlamentarul cărășean punctează încă o dată de ce a ales să candideze la Primăria Caransebeș: „Nu candidez pentru a câștiga niște alegeri, ci pentru că vreau să las ceva în urmă, așa cum am făcut în fiecare loc în care am lucrat, în domeniul public sau în mediul privat. Vreau să ofer municipiului Caransebeș toate pârghiile organizatorice și să îl ajut să folosească toate șansele ce îl pot ridica la nivelul potențialului fabulos pe care îl are. Și știm toți că orașul nostru chiar are un potențial imens de dezvoltare!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/