În 11 noiembrie 1918 se încheia Primul Război Mondial, o conflagrație care a lăsat în urmă zeci de milioane de morți și răniți. Tot în 11 noiembrie, dar în anul 2003, a decedat primul militar român în Afganistan. Din anul 2014, la această dată este marcată Ziua Veteranilor din teatrele de operații.
De 8 ani, în 11 noiembrie românii își amintesc de cei care au luptat în teatrele de operații, mulțumindu-le pentru curajul și profesionalismul de care au dat dovadă, sacrificându-se pentru binele altora.
„Aduc un omagiu sincer celor care s-au sacrificat pentru țară. Totodată, aș vrea să le mulțumesc tuturor militarilor care, în prezent, execută misiuni internaționale în diferite teatre de operații și zone de conflict.”, este mesajul pe care îl transmite, cu ocazia acestei zile, deputatul PNL, Dumitru Rujan.