Du-te tu și arde-l, că te încurajez eu

De-a lungul timpului, încăpățânându-mă să practic meseria asta ingrată de, zic eu, jurnalist am fost pus în multe situații ce nu se pot încadra decât în situații de fractură logică. Vine cetățeanul Popescu și, vehement, îmi expune cum primarul i-a furat jumătate de grădină cu care l-a împroprietărit pe Ionescu. Simt subiectul și îl rog pe Popescu să îmi dea o declarație înregistrată. ,,Păi nu, spune tu asta, eu nu vreau să am probleme”. Nu faci cum zice Popescu, ești un vândut al primarului. Popescu nu are minime cunoștințe de legislație dar, știe că ziaristul trebuie să-i ia gâtul primarului. Indiferent de repercusiunile ce le va avea ziaristul ce nu verifică starea de fapt din toate părțile. Popescu are dreptate. Dar, e doar dreptatea lui. Jurnalistul, în ciuda speranțelor investite de cetățean în el, nu face dreptate. Nu judecă. Nu este procuror, nu este judecător. Doar prezintă faptele. Îmi pare rău de cei ce au fost educați în spiritul Reflectorului, dar dreptatea ți-o cauți în instanța de judecată. Ziaristul poate doar să prezinte cazul și supărarea ta, fără a da verdicte.

După ultimul text publicat aici, pe Express de Banat, am avut parte de două reacții despre care vreau să scriu. Una, pe Net, mi-o trântește direct: ,,Te-au învins”. Un amic. Cea de a doua, față în față la două, trei cafele și un coniac, vine de la un alt amic infestat cu ironie intrisecă, care mi-o trântește, categoric pentru a mă provoca: ,,  Cum tu, ca ziarist, balansezi între a critica și apoi a lăuda aceeași persoană?”. Simplu. Consider că ziaristul nu este musai un pitbull. Este persoana care le spune și pe cele rele și pe cele bune. Pentru ca, în final, cetățeanul să poată trage o concluzie. Dacă te pretinzi jurnalist independent. Altfel se văd lucrurile dacă ești plătit de un partid. Îți asumi și dai în oponenții politici non stop. Dar, dacă accepți să le fii trompetă, ultima fărâmă de demnitate te obligă să ceri ca pe manșeta publicației să scrie ,,Organ de presă al partidului…”. Și poate nu vă vine să credeți, în primii ani de după 1989 au existat două asemenea publicații. Dreptatea, care își asuma că este organ de presă al PNȚ și Azi, organ de presă al FSN. După aceea, toți au devenit independenți. Hai sictir!

În ultima vreme, cu dezvoltarea asta a comunicării pe Net, s-au descoperit mulți ,,comunicatori” ce se vor un fel de Pulitzer dar, nu în fotografii ci în combinațiile literelor alfabetului. Și, aici rămân. Pentru că, mai trebuie și vocabular estimat la câteva vagoane de cărți citite, mai trebuie și educație și, fraților, băgați bine la cap: școala vieții e argumentul suprem doar pentru ,,viețași”. Noi. ăștia, amărăștenii, încă n-am schimbat cărțile din bibliotecă cu bibelouri.

• Tweet
• Pin It