Drumul la patru benzi din Timișoara spre autostradă, gata în două săptămâni

Dumbravita, langa Timisoara, drumul judetean 691 din timis

Autoritățile județene promit că finalizează lucrările de lărgire la patru benzi a șoselei care leagă Timișoara de Autostrada Vestului, prin Dumbrăvița, până în 15 decembrie. Se vor mai face totuși lucrări și anul viitor. 

Tronsonul doi al drumului județean 691 este aproape gata. Pe primul tronson lucrările ar trebui să fie gata în două săptămâni pentru ca banii europeni care au fost alocați investiției să nu fie pierduți.

„Drumul este aproape finalizat pe tronsonul 2. Mai trebuie ajustări în funcție de dispozițiile de șantier și finalizarea efectivă a proiectului, din punct de vedere al formalităților legale. În ceea ce privește tronsonul 1, sper ca vremea să mai țină cu noi până în 15 decembrie, se lucrează deja, e turnat primul strat de asfalt și al doilea pe o mare parte din lungimea tronsonului. Ne-am propus ca până în 15 decembrie să fie tot gata.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Proiectul prevede și lucrări făcute cu bani din bugetul local al județului. Acestea se vor întinde și anul viitor.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Cheltuielile neeligibile se plătesc din bugetul local: sistemul de iluminat, relocarea stâlpilor, relocarea utilităților, tot ce se efectuează pe alt teren decât cel al CJ Timiș plus alte cheltuieli care nu țin neapărat direct de tema proiectului principal care este structura rutiera a drumului.”, a explicat Alin Nica.

Recent au fost finalizate și lucrările la trecerea la nivel cu calea ferată la Giarmata.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/