La Ministerul Transporturilor a fost semnat contractul pentru construirea primului lot din drumul expres Arad – Oradea. Cu autostrada Timișoara – Moravița, se va forma cel mai scurt culoar European pe relația nord – sud.
Lotul I, din cele 3 ale drumului expres Arad – Oradea, este cuprins între Oradea și Salonta. Se vor investi peste 2 miliarde de lei pentru 33,7 kilometri de șosea.
„Arad – Oradea, continuat cu autostrada existentă Arad – Timisoara și de la Timișoara în jos spre Moravița, urmând să se facă legătura cu Belgradul, este veriga lipsă din a face cel mai scurt drum din nordul Europei în sudul Europei, de la Marea Baltică – Gdansk – Varșovia – granița cu Slovacia – Debrecen – Oradea – Arad – Timișoara – Moravița – Belgrad – Salonic. Dacă vă uitați pe hartă, este cel mai scurt drum nord – sud. Noi trebuie să ne mișcăm foarte repede din acest punct de vedere, findcă altfel există rute alternative, e adevărat, mai lungi, dar există, care pot să ocolească România. Depinde de noi! E primul contract din cele 5 – 3 pe Arad – Oradea și 2 pe Timișoara – Moravița. E o cursă contra cronometru”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Drumul expres Arad – Oradea are o lungime totală de peste 120 de kilometri. Lotul 2 are aproape 40 de kilometri, la care se adaugă drumul care va face legătura cu frontiera ungară, de 10 kilometri. Ultimul lot se întinde pe 47 de kilometri și cuprinde și legătura cu zona industrială Arad Vest, în lungime de alți 3 kilometri. Valoarea construirii celor 3 loturi se apropie de 10 miliarde de lei.
În ceea ce privește autostrada Timișoara – Moravița, A9, licitațiile se apropie de final. Ofertele pentru lot sunt în evaluare, cu termen 20 mai, iar pentru cel de-al doilea, evaluarea se va încheia în 26 mai.