Drumul Doclin-Comorâște nu e perfect dar e practicabil

dj 572 romeo dunca

În lipsa finanțării pentru modernizare integrală, Consiliul Județean Caraș-Severin a investit, din bugetul propriu, șase milioane de lei în lucrări provizorii.

În prezent, DJ572 Doclin – Surducu Mare – Forotic-Comorâște este într-o stare mult mai bună față de cum se prezenta în primăvara anului trecut. Între timp, pe aproape întregul tronson, a fost turnat un strat consistent de asfalt iar în perioada următoare se va lucra pe porțiunile unde fundația drumului este grav afectată. Pe aceste segmente, adică panta de la ieșirea din Doclin și alte câteva porțiuni, mai întâi va fi consolidat stratul de piatră după care se va turna asfalt. Și aceste lucrări vor fi acoperite tot din cei șase milioane de lei.

„Am avut bucuria să constat că suntem aproape gata. Sper ca drumul să fie mulțumitor pentru locuitorii din zonă. Am demarat procedurile pentru o modernizare integrală a acestui tronson. Suntem gata cu toate actele însă, la nivel național, nu s-a identificat încă sursa de finanțare. Sumele din devizul depus la CNI sunt uriașe fata de posibilitățile noastre, așa că am hotărât să intervenim cu sume obținute din economiile de la bugetul propriu al Consiliului Județean. Asigur locuitorii zonei că acest drum va ajunge să primească finanțarea pentru o modernizare capitală”, spune președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, la capătul recentei vizite la fața locului.

Lucrări provizorii au fost efectuate și la podul din zonă, afectat de viituri. Întrucât construirea altuia nou ar costa peste cinci milioane de lei, Consiliul Județean a investit 80.000 de lei pentru consolidarea podului actual. În perioada următoare, baza podului va fi lățită cu patru metri, va fi consolidată partea destinată traficului rutier și vor fi făcute mici reparații pe porțiunile unde asfaltul turnat anul trecut s-a deteriorat tot din cauza stării precare a bazei drumului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/