Drumul de la medicină… la medicină, între România și Marea Britanie

Pentru reșițeanca Renate Botineștean, Europa și-a deschis porțile în urmă cu mai mulți ani, primind-o pentru a-și crea câte un traseu profesional, în două culturi și în două limbi diferite.

A acumulat suficiente experiențe internaționale și s-a adaptat ușor, fie că a locuit la Viena, în Austria, fie în Regatul Unit, într-un oraș situat la sud de Londra.

Vara trecută a absolvit Canterbury Christ Church University, din Kent – Marea Britanie. Ecourile festivității încă nu s-au stins, fiindcă abia în februarie a fost organizată ultima „reuniune de clasă”. Ultima, înainte de a profesa ca asistent medical cu studii superioare. Medicina a fost prima dragoste, a și absolvit un an la Timișoara.

„Întotdeauna am fost atrasă de domeniul medical și îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu și Universului că am ajuns din nou în domeniul acesta. Din păcate pe mine școala din România nu m-a avantajat deloc, vorbesc despre sistemul de învățământ. Pentru mine medicina a fost un șoc, o traumă pe care am vindecat-o ulterior cu multă terapie. Mi-am dat seama că oricât de mult și oricât de bine aș învăța, nu am cum să rezist psihic șase ani. M-am lovit și de sistemul corupt din vremea aceea, când era importantă orice cunoștință, orice sprijin sau vorbă bună pusă acolo unde trebuie. Presiunea era prea mare, volumul de muncă imens și cerințele exagerate. Acumulând frustrări, am știut că nu vreau să mai continui în sistemul respectiv. De aceea am abandonat după primul an de facultate. M-am întors acasă, la Reșița, unde mi-am găsit un job.”

Povestea continuă frumos, cu alegeri care au însemnat pentru Renate Botineștean, noi acumulări, noi schimbări benefice în carieră. Timp de șapte ani a locuit la Viena, unde a ajuns să predea limba engleză unor copii de la două școli. Sigur că nu te poți integra într-o țară străină dacă nu cunoști limba acesteia, la un nivel suficient de bun. Așa că începuturile au însemnat un an de studiu a limbii germane la Universitatea Tehnică din capitala statului austriac. Experiențele ulterioare au curs, cu locuri de  muncă mai bine plătite și mult mai atractive. Cum să nu fie plăcută zona de beauty, cea de înfrumusețare corporală, acolo unde ulterior a lucrat?

Pe când lucrurile păreau așezate în matca lor, ba chiar ar fi putut interveni rutina, tânăra reșițeancă a dat un nou restart vieții, luând-o de la capăt tocmai în Marea Britanie. A fost momentul deciziei luate în familie: „decât să vină soțul meu în Austria, el neștiind germană, am preferat să merg eu în Anglia, cu gândul că ne-ar fi mai ușor astfel. Și ne-a fost! Fiind absolventă a Universității din Reșița, Facultatea de Marketing și Management, am reușit să obțin joburi bune în industria ospitalității. Am lucrat în turism, în zona de management la câteva hoteluri, până când, întâmplarea a făcut să revin la prima dragoste: medicina.”

Schimbarea – nevoia de reașezare a lucrurilor în viață?

„Nu a fost neapărat ceva ce mi-am dorit. Nu sunt un fan al schimbărilor. Dar, cred că toate lucrurile acestea au fost necesare. De pildă în Viena era nevoie să merg la școală, ca să învăț limba germană pentru a putea comunica ușor, să vorbesc cu oricine, despre orice. Apoi, aici am trecut de la hotel la spital, fiindcă așa s-a întâmplat. Cea mai bună prietenă a mea, o englezoaică, mi-a propus să mergem amândouă să ne înscriem la facultatea de asistente medicale. Eu am fost admisă și ea nu! Asta a fost o mare surpriză. Am început în pandemie și  nu a fost simplu deloc, cu totul online. Am avut note bune, astfel că am luat bursă. M-am bucurat enorm, fiindcă în Anglia nu există facultate fără taxă. Regatul Unit se bucură de o mare diversitate culturală. Am avut colegi de grupă, englezi, ruși, nigerieni, din Lituania, Zambia, Zimbabwe, Spania și ne-am înțeles foarte bine cu toții, mai ales atunci când am lucrat în proiecte de grup.”

Experiența din anul II a unui examen pierdut, a declanșat în studenta matură, o serie de trăiri și stări emoționale care au răscolit-o, determinând momente de reflecție alături de consilierul personal. „La facultate, fiecare are un îndrumător, un tutore, căruia poți să-i spui absolut orice, cu care te vezi săptămânal, care are grijă de tine nu doar din punctul de vedere al educației, ci și din punct de vedere emoțional, personal. Mi s-a părut că examenul picat e cel mai mare eșec al vieții mele. La îndrumarea tutorelui am ajuns la psiholog și am făcut terapie, oferită gratuit de Universitate, timp de nouă luni. Și asta m-a ajutat foarte mult!”

A ajutat-o să înțeleagă că școala din România și-a pus amprenta categoric pe dezvoltarea emoțională și modul în care gândește. Astfel a descoperit că a rămas cu traume după trecerea de la gimnaziu la liceu. „Emoțional a fost un șoc care m-a lăsat oarecum paralizată și efectiv nu puteam să absorb informația care îmi era transmisă. Modul în care profesorii se comportau cu noi, pentru mine a fost brutal și eram așa de nepregătită emoțional, încât toată informația care îmi era transmisă și trebuia să o învăț, nu puteam să o asimilez, pentru că emoțional, eu eram blocată. Nu puteam să mă concentrez la ceea ce mi se preda fiindcă îmi era frică de profesor. Efectiv asta s-a întâmplat. Și nu mi-am dat seama de lucrul acesta, decât 15 ani mai târziu.”

Dacă ar fi să facă o comparație între cele două sisteme de învățământ, față de cel românesc, sistemul britanic este foarte mult bazat pe individ. „Este vorba despre tine personal, cum te simți tu, din toate punctele de vedere. Niciodată nu ești tu de vină, ca individ, pentru că nu ai putut să faci un lucru, ci mai degrabă felul în care ți s-a predat. Poate că tu nu ești pe aceeași lungime de undă cu profesorul, ceea ce este ok. Poți alege să mergi la cursurile altui profesor, la o altă oră, care îți convine. Tu trebuie să înveți și tu trebuie să ai cea mai bună experiență. Asta m-a învățat pe mine școala în Anglia! În România școala e mult mai rigidă, nu există flexibilitate. Nu este vorba niciodată despre tine, ci despre grup. Dacă toți pot, tu de ce  nu poți? Și nu este așa.”

Ambițiile nu o părăsesc și ținta propusă pentru 2024, înseamnă din nou studiu. Renate Botineștean își dorește să învețe încă o limbă străină. „Simt că creierul meu are nevoie să mai muncească un pic, sigur glumesc. Eu vorbesc germană, engleză, dar și spaniolă, limbă pe care și fiul meu a ales să o învețe. Rămâne să vedem către ce mă voi îndrepta. Cât privesc planurile profesionale, da, am aplicat pentru un job la un spital privat, asistentă la chirurgie-ortopedică, iar din octombrie, merg din nou la cursuri la Universitate. Voi urma un curs pentru cusut răni… Iar, pentru toamna următoare, am programat deja masterul. Încă nu am hotărât specialitatea, dar cred că va fi anestezie. Acestea sunt planurile pe următorii trei ani!”

Din partea noastră, mult succes pentru împlinirea viselor și trecerea cu bine și a viitoarelor ștachete, puse mereu mai sus!

• Tweet
• Pin It