După ce ani la rândul drumul care duce spre Muntele Mic a fost închis circulației, pentru iarna aceasta autoritățile județene au decis să deschidă drumul de acces rutier spre stațiune.
Dacă până acum singura cale de acces a împătimiților de zăpadă spre Muntele Mic a fost telescaunul, de mai bine de o săptămână, drumul de acces spre stațiune a fost deschis, astfel că turiștii vor putea ajunge pe munte cu mașinile. ,,Am decis că vom deschide drumul spre Muntele Mic, după ce am efectuat o serie de lucrări pe acest drum pentru consolidare și securizarea traficului”, a declarat Sorin Frunzăverde.
Pentru că autoritățile locale se așteaptă la un val de mașini care vor urca spre stațiune, au fost amenajate parcări speciale pentru ca traficul să se desfășoare fără probleme. Până în momentul de față circulația se desfășoară în condiții perfecte, având în vedere vremea caldă de afară care nu a creat probleme până acum. Totuși, autoritățile sunt pregătite și pentru ninsorile anunțate pentru luna ianuarie. Mașinile de deszăpezire sunt pregătite pentru a interveni atunci când va fi cazul.
,,Este deschis drumul de o săptămână, este practicabil. Se circulă bine, în sfârșit acesul se poate face cu mașina. Avem și o parcare amenajată acolo sus. Este curațat, se poate merge cu orice mașină. Nu a nins prea mult în ultima perioadă, dar suntem pregătiți cu mașini de deszăpezire”, a declarat Cornel Galescu, viceprimarul din Caransebeș.