Drumul care leagă Timișoara de Sânmihaiu Român, reabilitat cu aproape 18 milioane de lei

sanmihai

Consilierii județeni sunt chemați să aprobe, miercuri, în ședință, documentația preliminară pentru reabilitarea drumului care leagă Timișoara de Sânmihaiu Român, prin Utvin. Porțiunea din DJ591 care urmează să fie modernizată are o lungime de nici 5 kilometri. 

Potrivit documentelor care însoțesc proiectul de hotărâre, lucrările ar urma să coste 17,7 milioane de lei și vor dura aproape un an.

Banii vor fi suportați de Consiliul Județean Timiș, din bugetul județului. După ce va fi aprobat studiul de fezabilitate, autoritățile vor organiza licitația pentru desemnarea constructorului, respectiv întocmirea proiectului tehnic.

Dincolo de modernizarea șoselei de 4,7 kilometri, pe drum vor fi amenajate piste de biciclete și trotuare pentru pietoni.

Șoseaua se află în lista celor pe care CJ Timiș intenționa să le modernizeze cu bani prin Planul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

CITEȘTE ȘI: În Timiș, toate drumurile județene duc spre Anghel Saligny! 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/