Drulă îi lasă pe drumuri! „Există persoane care vin la serviciu doar ca să aibă de unde pleca acasă!”

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, le-a prezentat managerilor unităților aflate în subordinea ministerului măsurile care vor fi luate pentru eficientizarea activității, printre acestea fiind disponibilizarea celor obișnuiți să taie frunze la câini!

Discuțiile au vizat aspecte ce țin de activitățile desfășurate la nivelul direcțiilor MTI și al companiilor, precum și acțiunile și măsurile ce vor fi luate în următoarea perioadă pentru eficientizarea activităților. „De la bun început vreau să vă transmit că aveți în mine un partener. De aceea v-am convocat să discutăm cum putem să eficientizăm și să profesionalizăm activitatea la nivelul structurilor sau companiilor pe care le conduceți. Este foarte clar pentru toată lumea că din păcate la nivelul fiecărei structuri există persoane care și-au făcut un obicei din a veni la serviciu doar pentru a avea de unde pleca acasă. Aceste persoane dacă nu înțeleg că sunt aici să presteze o muncă în folosul oamenilor și să aducă un plus de valoare echipei, fie ca sunt la Minister, fie că sunt la companii, este cazul să se gândească la schimbarea locului de muncă. Nu mă feresc să fac schimbări și nu mă feresc de reforme.”, a declarat Cătălin Drulă.

Acesta le-a transmis angajaților că vrea progrese și vrea să livreze românilor „lucruri concrete”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/