Druckeria continuă acțiunile orientate către comunitate și dau o mână de ajutor persoanelor cu dizabilități. Vor să renoveze sediului Asociației Handicapaților Locomotor Timișoara.
Asociația suporterilor Politehnica a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a le oferi persoanelor cu dizabilități un club în care să își poate desfășura activitatea în condiții propice.
„Sediul, cu o suprafață totală de aproape 500 de metri pătrați și 11 camere, este situat pe strada Ștefan cel Mare, într-o clădire veche și este o resursă vitală pentru membrii și beneficiarii asociației. Campania actuală își propune să mobilizeze resursele necesare pentru a finanța renovarea și modernizarea sediului AHLTM, creând un spațiu mai prietenos și mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități locomotorii”, transmit membrii Druckeria.
Aceasta este una dintre acțiunile de succes pentru comunitatea timișoreană organizată de Druckeria. Suporterii Politehnica au renovat Secția de Neonatologie a Maternității Bega, au creat un loc de joacă Clinica II Pediatrie și mențin „Acțiunea de Crăciun”, care a ajutat deja mii de familii defavorizate din județele Timiș și Caraș-Severin.
Cei care doresc să sprijine financiar acțiunea printr-o donație oricât de mică o pot face folosind mijloacele puse la dispoziție de AST Druckeria, pe care le puteți găsi pe platforma WhyDonate, prin Revolut, la Shop Politehnica Timișoara sau în conturile Druckeria.