Doi tineri din Reșița și Caransebeș s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la volan sub influența drogurilor, respectiv a alcoolului.
În această dimineață, în jurul orei 8.00, polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe Calea Caransebeșului, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Reșița. După testarea cu aparatul din dotare, au rezultat suspiciuni referitoare la consumul de substanțe psihoactive, spun polițiștii.
Ieri-noapte, la ora 01.33, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în localitatea Armeniș, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani din Caransebeș, care mirosea a alcool, iar la testarea cu aparatul etilometru s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost conduși la spital, unde le-au fost prelevate mostre biologice pentru determinarea concentrației de alcool și a prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind întocmite dosare penale în care sunt continuate cercetările.
Săptămâna aceasta, polițiștii rutieri acționează pe toate drumurile publice din județ atât pentru prevenirea accidentelor rutiere, cât și pentru verificarea respectării normelor legale de către participanții la trafic.
Totodată, au fost intensificate activitățile pentru verificarea legalității transportului public de persoane, precum și pentru depistarea și sancționarea persoanelor neautorizate care efectuează transport public de persoane, dar și pentru verificarea respectării normelor legale de către conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.