Dreapta stângace

Pentru azi, am o tentaţie perversă. Anume, aceea de a vorbi despre dreapta. Despre dreapta pe eşichierul politic românesc. Întâi, am zice, e PDL-ul lui Vasile Blaga. Aici, Blaga a lansat deja competiţia pentru prezidenţiale, cele mai mari şanse avându-le fostul ministru al Justiţiei, Predoiu. Apoi, Mihai Răzvan Pomădatu, fost prim-ministru al României pentru două luni, cu Forţa Civică a sa. Ar mai fi Noua Republică a lui Neamţu, un personaj ciudat, mai degrabă vorbăreţ degeaba, decât tentat să şi facă ceva. Dar şi fundaţia Mişcarea Populară a cetăţeanului Tomac, transformată în partid, din iniţiativa lui Băsescu Traian. Toate aceste partide şi partiduleţe, dacă ar fi unite, ar putea însemna ceva. Dar sunt risipite şi arţăgoase. Dintre toate, doar Forţa Civică a lui MR Pomădatu se aruncă în cursa prezidenţială, prin preşedintele său: Mihai Răzvan Ungureanu. Acesta o face, dacă va exista un candidat unic al dreptei, va avea susţinerea tuturor simpatizanţilor dreptei şi, dacă PDL-ul va merge totuşi pe mâna lui Predoiu, va accepta ideea unui tandem. Adică, unul preşedinte, celălalt prim-ministru sau şef al Senatului sau al Camerei Deputaţilor. Ori invers. O idee paranoică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, care crede că are mari şanse, cu cele 5 la sută pe care le are partidul său, după cum singur declară. Visele de mărire sunt nemăsurate, se vede iar în cărţi pentru o funcţie importantă, chiar dacă în el nu crede nici măcar Băsescu. Acesta îl girează şi îl livrează pentru preşedinţie  mai degrabă pe Boc decât pe Mihai Răzvan Pomădatu. A spus-o, deci asta e convingerea sa. Ce şanse ar putea avea această dreaptă şi acest scenariu? Niciuna, cu toate structurile pe care le are PDL-ul în teritoriu. De altfel, singurul încă organizat în judeţe. În rest, doar declarativ sunt partide. La dreapta ar putea acţiona şi PNL-ul. Dacă Antonescu se va rupe din USL şi se va poziţiona în opoziţie. Iar Antonescu va candida la preşedinţie. Deşi e greu de crezut că Antonescu se va desprinde, cu partidul său, din USL, mai ales că una e să fii susţinut de PSD pentru preşedinţie, alta de PDL. Un partid compromis, cu destule bube, care, oricât ar fi susţinut de Blaga, o mai are şi pe Elena Udrea, oricând în stare să dezerteze şi să meargă lângă Băsescu Traian. Adică, nicăieri. În concluzie, Antonescu poate ajunge preşedinte, fără o concurenţă semnificativă.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/