Două zile, aproape 120 de intervenții SMURD în Timiș

isu timis pompieri

A fost un weekend greu pentru pompierii din Timiș. Au intervenit în peste 150 de situații de urgență, dintre care 120 au fost acțiuni ale echipajelor SMURD.

În ultimele 48 ore, echipajele SMURD au fost solicitate să intervină în 118 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 119 persoane ,115 adulți și 4 copii.

„În perioada 11-12 martie, salvatorii militari timșeni au acționat în 151 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții. Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 3 de incendii, dintre care, 1 izbucnit la un coș de fum, fără pericol de propagare la acoperiș, în comuna Satchinez, 1 de deșeuri și 1 produs la un autoturism. În urma producerii a 6 accidente rutiere, pompierii au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile PSI specific”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Sâmbătă s-a solicitat intervenția pompierilor în urma unui miros suspect într-un bloc de pe strada Miorița din Timișoara. S-au deplasat de urgență 12 subofițeri și 1 ofițer din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara, cu o autospecială de stingere, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD.La fața locului a sosit și un echipaj de Poliție. În urma efectuării măsurătorilor, nu a fost confirmată nicio substanță cu valori peste limitele normale. Nu s-a impus evacuarea locatarilor și nu s-au înregistrat victime.

Duminică, pompierii din cadrul Detașamentului 2 au intervenit în urma unui miros de gaz într-un apartament, pe strada Ana Ipătescu din Timișoara. După efectuarea recunoașterii s-a constatat că furtunul de alimentare cu gaz era defect. Alimentarea cu gaze naturale a fost oprită. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/