Acestea sunt bănuite că au intrat într-o locuință din Reșița, de unde ar fi furat o sumă importantă de bani și mai multe bijuterii din aur.
Polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au identificat și reținut pentru 24 de ore două tinere de 24 și 30 de ani, ambele din Oravița, bănuite de furtul unor bunuri dintr-o locuință din Reșița.
Cele două tinere sunt bănuite că, în noaptea de 7 spre 8 august, ar fi pătruns în lipsa proprietarilor, în locuința acestora din Reșița, iar din interior ar fi sustras peste 20.000 de lei și mai multe bijuterii din aur.
În urma celor două percheziții domiciliare efectuate la adresele celor bănuite, a fost recuperat întregul prejudiciu cauzat. Cercetările sunt continuate în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.