Două noi focare COVID-19 în județul Timiș! Angajații unei farmacii au contactat virusul

Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță că au mai fost depistate două focare de coronavirus în județ, iar totalul ajunge astfel la 11. La nivel național, au fost raportate, în ultimele 24 de ore, sub 900 de noi îmbolnăviri, dintre care 12 în Timiș.

Dintre cele 12 cazuri, nouă sunt din Timișoara, iar câte unul din Lugoj, Giroc și Dumbrăvița. Pe lista focarelor COVID-19 a fost adăugată o farmacie privată, în care au fost confirmate nouă îmbolnăviri, dar și o unitate economică. În supravegherea DSP se mai află IPJ Timiș, alte patru societăți comerciale, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Lugoj, Spitalul Județean din Timișoara, o unitate de producție și Căminul pentru Persoane Vârstnice I.M. Klein.

În spitalele COVID-19 din județ sunt internați aproape 140 de pacienți, dintre care 13 au fost transferați în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore, au fost depistate pozitiv și două cadre medicale, iar un pacient a decedat.

„În cursul zilei de ieri au fost carantinate, în județul Timiș, un număr de 29 de persoane și au intrat în izolare 22”, informează Prefectura Timiș.

La nivel național, au fost înregistrate 883 de cazuri noi, dar și 33 de decese. „În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane, internate cu COVID-19, este de 7.325. Dintre acestea, 465 sunt internate la ATI”, informează Grupul de Comunicare Strategică.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/