Două mâini dibace în tradițiile din Banat

sezatoare biblioteca resita

Șezătorile de altădată sunt recreate sub cupola Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” prin strădania Nicoletei Bugărin.

Cele două ediții ale evenimentului intitulat „Două mâini dibace” au însemnat pentru Nicoleta Bugărin, prilejul perfect de a transmite bucuria lucrului creat de propiile mâini. I-au rămas în suflet șezătorile din casa bunicii, pe care le-a retrăit la fiecare dintre cele două evenimente ținute până acum.

Dacă la prima ediție au participat 12 doamne, numărul lor aproape s-a dublat la ediția a doua, fapt care face ca organizarea celei de-a treia ediții să fie o chestiune de timp. „La inceput a fost dorința de a reuni femei pentru a lucra împreună. Vroiam să-mi indeplinesc visul din copilărie și, când visul a devenit realitate și am văzut entuziasmul celor care mi-au fost alături, am propus să ne revedem. Biblioteca județeană s-a implicat activ pentru ca ediția a doua să fie o reușită”, am aflat de la Nicoleta.

Creatoare de lucru de mână locuind la Soceni, Nicoleta e hotărâtă să continue seria șezătorilor, mai ales că are sprijinul bibliotecii județene. E convinsă că șezătorile vor continua, își dorește chiar să organizeze ateliere de creație în cadrul cărora să transmită pasiunea sa pentru lucrul de mână, să interacționeze cu alte femei pasionate de lucrul de mână, să afle lucruri noi, să răspundă la întrebări și să transmită mai departe tot ceea ce știe, așa cum s-a întâmplat la cele două șezători organizate până acum.

Pentru că Nicoleta Bugărin crede în tradițiile românești, în artizani și munca lor, în costumul popular, în rugile satului și sărbătorile acestuia. Ce le transmite tinerilor? „Să fie originali și creativi și să se dedice unei activități deopotrivă plăcută și utilă, care să-i aducă față-n față. Pot realiza accesorii si articole vestimentare de care să fie mândri că sunt făcute de mâna lor. Vor fi originali fără a folosi mijloace digitale pentru a părea diferiți”, încheie Nicoleta cu bucuria de a putea retrăi visul copilăriei petrecută în casa bunicii.

Ideea șezătorilor este considerată ca excelentă de Clara Constantin, managerul bibliotecii județene, un bun prilej pentru a reuni oameni care împărtășesc pasiuni comune. „Ne dorim să fie începutul unei frumoase colaborări. Suntem deschiși să găzduim astfel de întâlniri creative care să reconecteze comunitatea la zestrea culturală moștenită de la străbuni”, a spus Clara Constantin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/