Două localități din Timiș rămân fără gaze naturale. Sistarea este pricinuită de lucrări efectuate de OMV Petrom.
Gazul va fi oprit, joi, 18 ianuarie, în Deta și Opatița, între orele 07:00 și 19:00. Apoi, reluarea alimentării cu gaze naturale va fi efectuată treptat. Va începe la ora 19:00, odată cu finalizarea lucrărilor programate.
„Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute”, este rugămintea furnizorului de gaz.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid. O pot face la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).