Două gospodării tradiționale din Timiș, autorizate ca puncte gastronomice locale

la margina, in timis, vor functiona doua puncte gastronomice locale (2)

Cele două puncte gastronomice locale din comuna Margina vor fi deschise pe tot parcursul anului. Turiștii vor avea, astfel, ocazia să guste preparate din bucătăria bănățeană. 

Deschise în nord-estul județului Timiș, cele două puncte gastronomice sunt în localitatea Margina la nr. 83 în gospodăria de la stâna familiei Constantin Fântână (tel.0733.071.984) și în localitatea Coșteiu de Sus la nr. 10 – familia Emilia Popa (tel. 0763.067.980).

Aceste gospodării sunt practic bucătării particulare în spațiul unor ferme, stâne sau exploatații familiale, în care se pregătesc și servesc preparate specifice zonei unui număr de cel mult 12 turiști. Meniul cuprinde o gamă redusă de preparate tradiționale locale gătite de proprietar și familia sa.

la margina, in timis, vor functiona doua puncte gastronomice locale

Turiștii pot, de asemenea, degusta mâncărurile tradiționale direct în spațiul gospodăriei. Apoi pot vedea cum se duce viața la țară.

viata intr o gospodarile locala din judetul timis

La Margina, deschiderea celor două puncte gastronomice locale reprezintă o nouă șansă pentru promovarea comunei și dezvoltarea acesteia din punct de vedere turistic. Comuna e cunoscută deja pentru produsul turistic „Mic dejun la Margina”, lansat de comunitatea locală în 2017, coordonat de ghidul de turism Damaris Sivu (0723.124.492).

În Timiș sunt înregistrate mai multe puncte gastronomice locale. În țară sunt deschise peste 260, cele mai multe în Tulcea, Brașov și Maramureș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/