Două comune din Caraș-Severin au primit bani pentru continuarea investițiilor de interes local

lucrari asfaltare

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat săptămâna aceasta suma de 60.062.238,20 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 100 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Județul Caraș-Severin a primit 1.648.651 de lei.

Ministerul Dezvoltării anunță că pentru etapa I a fost plătită suma de 9.580.795,59 de lei, pentru 12 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontate 50.481.442,61 de lei, pentru 88 de proiecte de investiții.

În Caraș-Severin, două unități administrativ-teritoriale au primit bani de la Ministerul Dezvoltării pentru continuarea investițiilor de infrastructură locală. Este vorba despre Bozovici, care a primit două tranșe – de 495.045 de lei, respectiv 759.075 de lei – și Marga, căreia i-a fost alocată suma de 394.531 de lei.

Programul Național de Dezvoltare Locală reprezintă sursa principală de finanțare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S) în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/