Două centre care schimbă destine în Giarmata și Cerneteaz

persoana cu dizabilitati

În ultima lună, comuna Giarmata a primit două vești care pun, în sfârșit, pe hartă nevoile reale ale familiilor cu persoane cu dizabilități.

Peste 20 de milioane de lei vor transforma două sate din județul Timiș în locuri unde părinții și aparținătorii vor putea răsufla ușurați, măcar câteva ore pe zi sau pe săptămână.

Primul centru, în Giarmata, va fi construit și administrat direct de primărie, în parteneriat cu GAL Colinele Recaș. Aici vor veni cel puțin 100 de adulți cu dizabilități grave sau accentuate. Pentru mulți dintre ei, e prima dată când există un loc gândit special pentru nevoile lor, unde să fie îngrijiți cu demnitate și profesionalism, atunci când familia nu mai poate face față singură.

Al doilea centru, în Cerneteaz, este dedicat exclusiv copiilor cu dizabilități. Finanțarea a venit tot prin fonduri europene, iar construcția și funcționarea vor fi realizate în parteneriat cu SC Cătălin și Cătălina SRL. Și aici, aproximativ 100 de familii, vor avea, în sfârșit, unde să-și lase copilul în siguranță atunci când școala e închisă, sau, pur și simplu când părintele este epuizat de momente și situații copleșitoare.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Nu sunt doar clădiri

Aceste centre sunt pauze de respiro pentru părinți, sunt locuri unde cei cu dizabilități vor fi tratați ca oameni, nu ca probleme. Comunitatea își ia în serios cei mai vulnerabili membri și le vine în ajutor cu soluții concrete.

”Aceste fonduri înseamnă mai mult decât cifre. Înseamnă timp prețios redat îngrijitorilor persoanelor aflate în dificultate, adulți și copii, siguranță pentru beneficiari și dovada că Giarmata își construiește viitorul cu empatie și grijă pentru fiecare membru al comunității”, scriu reprezentanții instituției pe pagina de Facebook.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/