Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are dotări noi. O parte dintre autospeciale și ambulanțe ajunge și la ISU Timiș.
Pompierii, la nivel național au primit 13 ambulanțe destinate transportului pacienților cu risc biologic. De asemenea, 9 containere medicale, 3 autospeciale de comunicații, 35 perne de salvare de la înălțimi de 16 metri, 6 perne de salvare de la înălțimi de 60 metri, 29 ventilatoare mici și 7 ventilatoare mari, destinate evacuării rapide a fumului și gazelor din diverse locații, precum tuneluri auto și feroviare, hale industriale mari, clădiri înalte, aeroporturi, centre comerciale, stații de metrou, garaje subterane și supraterane.
Toate acestea vor fi distribuite pompierilor din țară. Și în Timiș vor ajunge o parte dintre ele, dar încă nu s-a stabilit numărul lor exact.
„Prioritatea noastră continuă rămâne achiziționarea de tehnologie de intervenție performantă, asigurând servicii la cele mai înalte standarde pentru cetățeni. În perioada următoare, ne angajăm să depunem eforturile necesare pentru a continua acest proces în cele mai bune condiții și pentru a acoperi optim angajamentele asumate”, a transmis IGSU.
Toate echipamentele și autospecialele au fost achiziționate de către IGSU din fonduri europene nerambursabile și din fonduri bugetare.
Salvamont și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au primit 51 de autospeciale specializate pentru acces în zone greu accesibile.