Un funcționar din Primăria Timișoara este acuzat de incompetență de către revoluționarul Corneliu Vaida. Asta după ce a reușit performanța de a greși de trei ori dosarul privind statuia lui Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo.
Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, a murit în primăvara anului 2021 din cauza complicațiilor provocate de noul coronavirus. La propunerea revoluționarului timișorean Corneliu Vaida, primăria a fost de acord ca în zona centrală a orașului să fie amplasată o statuie care-l va reprezenta pe Adi Bărar. Mai precis, s-a stabilit ca statuia să fie instalată în Parcul Alpinet.
Iată că au trecut doi ani de la lansarea acestei inițiative, iar monumentul fondatorului trupei Cargo tot nu a fost montat în zona centrală a Timișoarei. Corneliu Vaida susține că un angajat al Primăriei Timișoara a reușit performanța de a greși de trei ori dosarul trimis la Ministerul Culturii pentru avizare.
„În Timișoara, la mai bine de doi (2!) ani de când s-a demarat inițiativa (și s-a aprobat inclusiv finanțarea parțială prin hotărâre a Consiliului Local!) de a pune în Parcul Alpinet un monument reprezentând-l pe muzicianul rock timișoreana Adrian Bărar, acest lucru trenează din motive care țin atât de incompetența unui anumit funcționar din primărie (care a greșit de trei (3!) ori dosarul înaintat Comisiei de Monumente de pe lângă Ministerul Culturii, cât și din rea-voința cât și de interese – zice-se – nu tocmai “ortodoxe” ale unor potentați ai urbei. Acum dosarul se află a patra (!) oară la Comisia de Monumente…”, a afirmat revoluționarul timișorean.
Fermierii din Cornereva au aflat, astăzi, direct de la experți tot ce trebuie să știe despre cererile de plată și măsurile agricole pentru 2026. Fermierii din Cornereva au avut,...
Roxana Bălan |
09 March 2026
Contravenții de aproape 80.000 de lei aplicate, în weekend, de polițiștii cărășeni
Ovidiu Marisescu |
09 March 2026
Roxana Bălan |
09 March 2026
Primăria Caransebeș pregătește transformarea cartierului Nord
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

